Producătorul finlandez Nokian Tyres a solicitat un ajutor de stat Guvernului pentru construirea fabricii de anvelope de la Oradea, investiție estimată la peste 620 milioane de euro, unde vor fi create peste 540 de noi locuri de muncă, iar salariul mediu brut va depăși 2.000 de euro, se arată într-un Memorandum care se va discuta miercuri la Guvern.

Fabrica Nokian din Sankt PetersburgFoto: Ruslan Shamukov / TASS / Profimedia

Executivul are pe agenda ședinței de miercuri un memorandum care vizează acordarea unui ajutor de stat regional ad-hoc solicitat de producătorul finlandez Nokian Tyres pentru a asigura finanțarea costurilor eligibile legate de înființarea fabricii de anvelope din Oradea, județul Bihor și pentru a aborda deficitul de finanțare aferent acestei investiții greenfield.

Ajutor de stat de 99,55 milioane de euro până în 2028, după avizul CE

Potrivit Guvernului, ajutorul de stat solicitat de Nokian pentru realizarea proiectului de investiții este estimat la valoarea nominală de 99,55 milioane euro (valoare brută).

Ajutorul de stat va fi acordat sub formă de grant, numai după emiterea deciziei de autorizare a acestuia de către Comisia Europeană, iar perioada de plată a ajutorului de stat va fi 2023-2028, se arată în document.

Proiectul de investiții trebuie menținut pe o perioadă de minimum 5 ani.

Investiția Nokian va depăși 620 milioane de euro: Efecte la nivel local și național

Investiția Nokian Tyres în România, în valoare estimată de 626,42 milioane euro, presupune construirea unei facilități de producție și dotarea acesteia cu echipamente pentru producția de anvelope.

Valoarea cheltuielilor eligibile este estimată la 611,42 milioane de euro, aici fiind vorba de cheltuieli aferente clădirilor și utilităților, echipamentelor, dotărilor și infrastructurii IT.

Printre obiectivele Nokian Tyres în România se numără și dezvoltarea economiei locale și bunăstarea locuitorilor din zonă, prin remunerarea personalului angajat peste nivelul mediu al pieței forței muncă din regiune.

Executivul enumeră următoarele efecte la nivel local și național:

  • Salariul mediu brut în fabrica Nokian Tyres va fi de 2.070 euro lunar, mai mare decât salariul mediu brut la nivel național raportat în august 2022, de 1.229 euro lunar.
  • Nokian Tyres va asigura condiții superioare și sigure de lucru pentru angajați și un mediu de lucru profesional, prin achiziționarea de echipamente noi și prin instruirea inițială și continuă a angajaților.
  • Investiția va genera crearea a 542 de noi locuri de muncă.
  • Ca urmare a acestei investiții, rata șomajului în județul Bihor va scădea, iar contribuțiile pe salarii colectate de către statul român de la Nokian Tyres Europe Operations SRL vor depăși 5,8 milioane euro anual încă din anul 2026.
  • În total, în perioada de analiză 2023-2032, totalitatea contribuțiilor pe salarii se va ridica la 52,63 milioane euro.
  • Adițional, impozitul pe profitul companiei este estimat a atinge aproximativ 2,5 milioane euro pe an.
  • În total, în perioada de analiză 2023-2032, totalitatea impozitului pe profit estimat se va ridica la 16,37 milioane euro.
  • Ca urmare a investiției realizate, în perioada 2023-2032, contribuțiile la bugetul general consolidat generate de investiția realizată de Nokian Tyres PLC sunt în valoare de 69 milioane euro.
  • Impactul asupra economiei locale pe perioada 2023-2032 este cuantificat la 147 milioane euro, din calcul excluzând costurile companiilor de construcții care vor contribui la edificarea fabricii sau potențiali furnizori de echipamente.
  • Peste 9% din costurile operaționale angrenate de investiție în perioada 2023-2032 vor fi angajate cu companii locale, furnizori de utilități și o parte din materia primă, precum și alte costuri, generând un impact pozitiv suplimentar prin creșterea cifrei de afaceri a companiilor locale cu aproximativ 20 milioane euro anual.”, se arată în Memorandum.

În document se mai menționează că investiția Nokian care va fi derulată în România va implica o componentă de cercetare-dezvoltare, reunind specialiști locali în domeniu, care va dezvolta sau îmbunătăți familiile de produse ce vor fi dezvoltate în această nouă fabrică.

Nokian intenționează ca fabrica din România să fie prima fabrică de anvelope cu zero emisii de CO2 din lume, potrivit documentului.

Cum a fost aleasă Oradea pentru fabrica de anvelope Nokian

Nokian Tyres PLC, producător finlandez de anvelope pentru autoturisme și utilaje grele, deținea la nivelul anului 2021 o cotă de piață de 2,47% în plan european, producând și livrând anvelope pe această piață din cele două locații de producție europene, Nokia (Finlanda) și Vsevolozhsk (Federația Rusă).

Unitatea de producție din Vsevolosk producea 82% din producția globală Nokian de anvelope pentru autoturisme (aproximativ 17 milioane de unități pe an).

Luând în considerare contextul geopolitic prilejuit de agresiunea militară neprovocată a Federației Ruse asupra Ucrainei și sancțiunile impuse de statele membre ale Uniunii Europene asupra Rusiei, Nokian Tyres a luat decizia închiderii fabricii din Federația Rusă.

Pentru a contracara efectele acestei ieșiri din Rusia, Nokian Tyres vrea să înființeze în Oradea, județul Bihor, o unitate de producție nouă pentru producerea de anvelope pentru autoturisme, în variante de iarnă, vară și all-season.

  • „Nokian Tyres a identificat necesitatea de a selecta o locație care să răspundă cerințelor companiei pentru construirea unei unități de capacitate mare de producție anvelope în apropierea unei autostrăzi/șosele cu 4 benzi, cu conexiune feroviară la fața locului, conexiuni disponibile la utilități în capacități adecvate și suficientă suprafață parcelară disponibilă pentru achiziționare/utilizare, cu posibilitatea de extindere ulterioară.
  • În urma unor riguroase procese de analiză a locațiilor în România, în alte state SEE și din alte zone la nivel global, Nokian Tyres a identificat Oradea, județul Bihor, drept locația la nivelul SEE care să îndeplinească cele mai multe dintre necesitățile companiei privitoare la locația viitoarei investiții.”, se precizează în Memorandum.

Noua unitate de producție va avea o capacitate planificată de 6 milioane de unități pe an și va încorpora tehnologie de ultimă generație.