Tesla va actualiza 362.758 de mașini cu software-ul său de asistență pentru șofer ul FSD (Full Self-Driving), după ce un organism de reglementare a descoperit defecțiuni care pot face ca vehiculul să acționeze într-un mod potențial periculos în intersecții, potrivit AFP.

Masini Tesla Model 3Foto: Jonathan Weiss, Dreamstime.com

Investitorii au reacționat prost la notificarea emisă joi de Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), iar acțiunile producătorului de vehicule electrice au scăzut cu 5,69% în ședință.

Rechemarea vizează toate modelele din gamă, S, X, Y și Model 3, echipate cu software-ul FSD sau planificate să îl primească, dar pe perioade de fabricație diferite, mergând, pentru unele, până în 2016.

FSD, care este testat în prezent, este un așa-numit software de nivel 2, care se referă mai mult la asistența șoferului decât la conducerea autonomă.

Potrivit anunțului publicat de NHTSA, defectele software-ului, atunci când sunt activate, pot face ca vehiculul să continue să meargă drept înainte atunci când a intrat pe o bandă de degajare care, teoretic, necesită viraj.

De asemenea, o mașină cu software-ul FSD activat poate trece printr-o intersecție fără a opri sau fără fără a încetini.

Potrivit agenției, vehiculele afectate pot, de asemenea, „să nu reacționeze suficient la modificările semnalate ale limitelor de viteză” sau să nu intervină atunci când un șofer depășește limita maximă de viteză.

Pentru a remedia aceste defecte, semnalate de NHTSA, Tesla intenționează să actualizeze software-ul pe cheltuiala sa, se arată în anunț. Rechemarea nu necesită ca vehiculul să fie adus la un punct de control Tesla.

„Termenul rechemare pentru a descrie o actualizare de software este anacronic și pur și simplu greșit”, a scris Elon Musk pe Twitter ca răspuns la anunț.

foto: Dreamstime