Tesla a pus pe pauză planurile de a produce baterii în proporție de 100% în Brandenburg, Germania, și va realiza în schimb unele etape de producție în Statele Unite, unde stimulentele fiscale sunt mai favorabile, a declarat marți Ministerul Economiei din Brandenburg, potrivit Reuters.

Logo Tesla MotorsFoto: J Hüttenhölscher, Dreamstime.com

Constructorul auto american plănuise inițial să producă întreaga baterie la fabrica Gruenheide din Germania, cu o capacitate de vârf de peste 50 de gigawați oră pe an.

Dar, în condițiile în care Statele Unite oferă producătorilor de vehicule electrice care se aprovizionează cu baterii din interiorul Statelor Unite scutiri de taxe și reduceri pentru consumatori, compania a schimbat direcția.

„Tesla a demarat producția de sisteme de baterii la Gruenheide și se pregătește să fabrice componente ale celulelor de baterii. Compania a prioritizat etapele ulterioare de producție în SUA, deoarece stimulentele fiscale fac ca condițiile de afaceri să fie mai favorabile acolo”, a precizat Ministerul Economiei din Brandenburg într-un comunicat.

Directorul executiv Elon Musk a declarat în martie 2022 că fabrica de baterii va ajunge la producția de volum până la sfârșitul anului 2023, dar uzina și unitatea de producție de automobile și-au atins obiectivele mai târziu decât era planificat.

În 2020, Musk a declarat că platforma din Berlin va fi cea mai mare fabrică de baterii din lume.

Tesla a întâmpinat dificultăți în accelerarea producției de celule de baterii 4680 la fabricile sale din Fremont, California, și Austin, Texas, pe care experții le-au atribuit tehnicilor noi și nedovedite pe care compania a avut probleme în a le extinde.

Aceasta a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că va investi peste 3,6 miliarde de dolari pentru a-și extinde complexul din Nevada cu două noi fabrici, una pentru a produce în masă camionul său electric Semi, amânat de mult timp, iar cealaltă pentru a produce noua sa celulă de baterie 4680.