Nouăsprezece milioane de vehicule diesel din Europa au niveluri „suspecte” de emisii de oxizi de azot (NOx), a avertizat miercuri Consiliul Internațional pentru Transporturi Curate (ICCT), un ONG de mediu, citat de AFP.

DieselFoto: Waingro, Dreamstime.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat recent mai multe hotărâri prin care a stabilit că software-ul montat pe vehiculele diesel este ilegal.

Acest „dispozitiv de manipulare”, dezvăluit în timpul Dieselgate în 2015, îmbunătățește sistematic performanța sistemului de control al gazelor poluante în timpul procedurilor de omologare de tip.

Sistemul de filtrare a NOx este redus sau dezactivat atunci când temperaturile sunt prea scăzute și peste o anumită altitudine. Producătorii auto au susținut întotdeauna că acest lucru este necesar pentru a proteja motorul.

Din cele 53 de milioane de mașini diesel vândute în UE și în Regatul Unit între 2009 și 2019, 24 de milioane de vehicule produse - 19 milioane sunt încă pe șosele - au avut emisii „suspecte” în raport cu hotărârile CJUE, potrivit ICCT.

Șaisprezece milioane de vehicule au chiar niveluri de emisii descrise ca fiind „extreme” (de trei sau patru ori mai mari decât limita oficială).

Aceste emisii excesive indică „utilizarea probabilă” a unei strategii de calibrare a motorului interzise.

Cele 19 milioane de vehicule suspecte, din 200 de modele, au fost vândute de mulți producători în conformitate cu standardele Euro 5 și Euro 6.

ONG-urile ClientEarth, France Nature Environnement (FNE) și Consommation Logement Cadre de Vie (CLCV) au anunțat miercuri că au contactat autoritățile din Franța, Germania și Marea Britanie pentru a le cere producătorilor să contribuie la un fond destinat reducerii poluării cauzate de transportul rutier.

(foto: Dreamstime)