BMW X6 este lansat oficial in Romania la finalul acestei saptamani

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 29 mai 2008, 18:07 Economie | Auto


X6, cel mai nou BMW
Foto: BMW
Cel mai nou crossover -  SUV de la BMW, modelul X6, va fi disponibil de sambata in showroom-urile romanesti in trei versiuni de motorizare, cu preturi de la 59.000 euro, TVA inclus. Informatiile din piata arata ca deja cota alocata tarii noastre pentru anul in curs s-ar fi epuizat.

Pentru versiunea pe benzina cu motor de 306 CP, preturile pornesc de la 59.500 euro, diesel-ul de 235 CP costa 61.000 de euro, iar cel de 286 CP se apropie de 62.500 euro. Din iulie va fi disponibila si versiunea pe benzina cu motor de 4,4 litri, 407 CP.

Modelul crossover SUV al celor de la BMW e construit in SUA, la uzina Spartanburg South Carolina, alaturi de modelul X5, cu care imparte platforma. Conceptul a fost prezentat la Frankfurt, in 2007, iar versiunea de productie a avut premiera la inceputul anului, la Detroit. Modelul va avea si o versiune hibrida la anul, motorul clasic pe benzina urmand sa fie ajutat si de motoare electrice care vor reduce emisiile poluante cu 20%.

BMW prezinta X6 ca fiind un "Sports Activity Coupé", automobil care detine atat caracteristici de SUV, cat si de coupe. Masina este un pic mai lunga si mai lata decat X5, insa are cinci usi si patru locuri.

X6 are o lungime de 4,87 m, latime de 1,98 m si inaltimea de 1,69 m, in timp ce ampatamentul masoara 2,93 m. Capacitatea rezervorului este de 85 de litri, iar la versiunea cu motor de 407 CP atinge 100 km/h in 5,4 secunde, iar viteza maxima este 250 km/h. Consumul mixt anuntat de producator variaza intre 8,2 litri/100 km pentru versiunea diesel de 235 CP si 12,5 litri/100 km pentru motorul de 407 CP.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1238 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ??? (Joi, 29 mai 2008, 18:40)

    vio [anonim]

    Nici frumoasa, nici utila!
    Adica pardon, e utila: te plimbi cu ea in oras sa vada lumea ca ai bani si te pricepi la masini! Si o parchezi pe trotuar, ca doar de aia ai 4X4. Pun pariu ca va deveni masina favorita a fotbalistilor si manelistilor.
    • 0 (0 voturi)    
      pe cei 322 (Joi, 29 mai 2008, 20:18)

      i-ai uitat [anonim] i-a raspuns lui vio

      din Parlamentul Rom...
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Joi, 29 mai 2008, 19:14)

    asus [anonim]

    alt Q7 dar facut de data asta de cei de la BMW...subscriu parerii vizavi de manelisti...
  • 0 (0 voturi)    
    Atentie la aceste masini! (Joi, 29 mai 2008, 19:47)

    Easy Rider [anonim]

    In ultimul timp mi-am dat seama ca aceste masini sunt cancerigene. Cei care le conduc au chelit. E ceva cu ele aveti grija mare! Mai bine luati-va bicicleta.
  • 0 (0 voturi)    
    de acord (Joi, 29 mai 2008, 20:52)

    viorel [anonim]

    o masina de fite, total inutila...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by