Noua Lancia Delta vine pe piata romaneasca in noiembrie
"Masina ar putea fi lansata oficial in Romania la sfarsitul lunii octombrie, insa este foarte probabil sa incepem comercializarea modelului la inceputul lunii noiembrie. Vom comunica pretul si versiunile de echipare in apropierea momentului lansarii", au declarat, luni pentru Mediafax, oficialii AutoItalia.
Lancia Delta a obtinut cinci stele la testele de siguranta EuroNCAP in urma a 80 de teste de impact realizate de inginerii Lancia. Printre dotarile care au contribuit la obtinerea acestui rezultat se numara cele sase airbag-uri, aflate in dotarea standard, tetierele anterioare active, sistemul Isofix (pentru fixarea scaunelor speciale pentru copii) si sistemul ESP (Electronic Stability Program).
Prima generatie a compactei Lancia Delta a fost produsa intre 1979 si 1994. Cea de-a doua generatie Delta a fost fabricata intre anii 1993 si 1999.
Cea de-a treia generatie a modelului vine dupa aproape zece ani de la incetarea productiei Lancia II.
In primele sapte luni ale acestui an au fost livrate 23 de automobile Lancia in Romania, in crestere fata de cele 16 unitati vandute in intervalul ianuarie-iulie al anului trecut.
Vanzarile AutoItalia Group, care importa marcile Fiat, Fiat Vehicule Comerciale (LCV), Alfa Romeo, Lancia, Maserati si SsangYong, au crescut, anul trecut, cu 56,3%, la 16.338 de unitati, de la 10.452 de vehicule in 2006.
Pentru acest an, AutoItalia Group a fixat o tinta de vanzari de aproximativ 20.000 de unitati, cu peste 20% mai mult decat in 2007.
Sursa: Mediafax
- +1 (1 vot)Nostalgii (Luni, 8 septembrie 2008, 14:50) Lucian [anonim]Masinile Lancia din ziua de azi arata ca niste mic-burgheze cu tuse de lux nu prea reusite. Spre deosebire de ele, noua Delta arata HOT HOT HOT!!! Daca se lanseaza si versiunea Integrale, urmasa celei care a facut furori in anii '80-'90, poate vom avea inca un concurent european pe segmentul de piata definit de Subaru Impreza si Mitsubishi Lancer Evo.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)ba ... (Luni, 8 septembrie 2008, 15:21) nelamuritoru [anonim]e lancia delta sau dacia lenta?raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Lancia Delta (Luni, 8 septembrie 2008, 15:32) pfr [anonim]Prea scumpa pentru segmentul ei ... iar la aceste preturi cumparatorii se vor orienta catre alte marci, mai putin exclusiviste ... parearea mea e ca nu va fi un succes in Romaniaraspunde trimite
- 0 (0 voturi)S-or gasi snobi la noi. (Luni, 8 septembrie 2008, 18:11) Alin [anonim] i-a raspuns lui pfrSa dea 24.200E pe una.raspunde trimite
-
- 0 (0 voturi)bai carnatilor (Marţi, 9 septembrie 2008, 13:59) dan [anonim]cand o sa vedeti masina asta o sa uitati de golf,focus,si alte ciudatenii frantuzestiraspunde trimite

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat