La inceput, o fuziune General Motors - Chrysler parea imposibila, dar iata ca discutiile se intensifica, iar un acord de fuziune intre cele doua mari companii ar putea fi semnat chiar pana la data alegerilor din SUA, 4 noiembrie, noteaza USA Today. Totusi, un acord ar putea avea efecte dramatice asupra angajatilor Chrysler, iar cotidianul Wall Street Journal vorbeste de peste 30.000 de concedieri.

Cele doua parti negociaza tot mai intens si spera sa bata palma pana la data alegerilor, insa pentru a fuziona au nevoie de ajutor financiar guvernamental, spune sursa citata de USA Today.

Cei care sustin fuziunea spun ca e mai bine sa se formeze un colos care va controla 36% din piata auto americana, decat sa vedem prabusirea celor doua companii.

Cerberus Capital, compania care detine 80% din Chrysler, detine si 51% din GMAC, divizia financiara a General Motors, dar vrea sa o aiba in proportie de 100%.

USA Today noteaza ca in urma unei intelegeri cu GM, angajatii Chrysler ar deveni vulnerabili, pentru ca GM vrea sa utilizeze lichiditatile Chrysler, 11,7 miliarde dolari, pentru a inchide o buna parte din operatiunile companiei, pastrand insa marcile grupului.

Cotidianul Wall Street Journal noteaza ca o fuziune ar insemna disponibilizarea a peste jumatate dintre cei 66.000 de angajati ai Chrysler, ceea ce ar fi o drama sociala pentru statul Michigan.