Problema salvarii industriei auto americane printr-un ajutor financiar din partea statului a ajuns sa aiba si conotatii religioase. Una dintre cele mai mari biserici din Detroit tine slujbe si isi indeamna enoriasii sa se roage si sa tina post pentru ca "cele doua camere ale Congresului sa intinda o mana salvatoare" producatorilor de automobile, informeaza Reuters.

"Nu am trait niciodata vremuri mai grele decat cele de acum. In saptamana ce urmeaza, incertitudinea va sta deasupra multor vieti. Speram ca cele doua camere ale Congresului sa intinda o mana salvatoare", a declarat Charles Ellis, reverendul bisericii Greater Grace Temple. Ellis a mai declarat ca, atat el, cat si ceilalti preoti din Detroit se vor ruga si vor tine post pana cand Congresul va vota in favoarea ajutorului financiar pentru industria auto.

Efortul a fost sustinut si de distribuitorii auto din zona Detroit, care au donat trei SUV-uri hibride, cate unul pentru fiecare mare producator pentru a fi expuse pe parcursul slujbelor. Un Ford Escape, un Chevy Tahoe (General Motors) si un Chrysler Aspen au fost parcate in fata corului bisericesc.

Reverendul Charles Ellis, cel care a initiat aceasta manifestare, a chemat, la un moment dat, in timpul slujbei, sutele de lucratori din fabricile auto si someri prezenti la slujba sa se apropie de masinile expuse la altar pentru a fi miruiti. Slujba tinuta la Greater Grace Temple reprezinta cel mai mare efort de acest gen pentru a pune presiune pe membrii Congresului, scrie Reuters.

Sefii General Motors, Ford si Chrysler au fost joi la Washington in incercarea disperata de a primi ajutoare totale de 34 miliarde dolari, fara de care companiile s-ar prabusi. Cei trei producatori cer ajutoare totale de 34 miliarde dolari, ceva mai mult decat cele 25 de miliarde vehiculate la primele discutii.

General Motors e in cea mai grava situatie, are nevoie de 18 miliarde dolari, dintre care patru in decembrie si alte patru in ianuarie. Altfel, spun sefii GM, compania va ramane fara lichiditati. Ford cere noua miliarde dolari, iar foarte recent s-a anuntat ca producatorul vrea sa vanda Volvo pentru care asteapta sa ia sase miliarde dolari. Chrysler, cel mai mic dintre cei trei, cere sapte miliarde si multi cred ca e cel mai vulnerabil.