Renault lucreaza la o decapotabila de clasa mica pe care ar trebui sa o lanseze in 2010, scrie Automotive News, citand un reprezentant al francezilor. Surse din companie spun ca masina ar putea fi prezentata in toamna la Frankfurt si lansata in 2010, iar pretul ar putea fi de 15.000 euro, a scris presa franceza. Printre concurenti s-ar numara viitorul Fiat 500 CC, Opel Tigra sau Peugeot 207 CC.

"Lucram la o decapotabila mica pentru 2010", a spus in Portugalia, Yves-Eric Morel de la Renault. Presa franceza a scris ca aceasta masina ar putea costa 15.000 euro iar decapotarea s-ar putea face manual, si nu electric precum la alte modele cabrio.

Concurentii micului automobil despre care s-a scris ca se va numi Twingup sunt Peugeot 207 CC, Opel Tigra TwinTop si viitorul 500 CC, care va fi lansat curand.

In Germania, preturile de baza pentru 207 CC pleaca de la 19.600 euro, iar pentru Tigra TwinTop de la circa 20.900 euro.

Fiat 500 cabrio se va lansa luna viitoare si ar treui sa coste de la 13.000 euro.

Renault a lansat noua generatie Twingo in 2007. Masina de 3,6 metri lungime este produsa in Slovenia la uzina de la Novo Mesto dar in Romania nu este comercializata.