Fiat a fost desemnata castigatoare a licitatiei de preluare a legendarului carosier italian Bertone, companie fondata in 1912 care insa intrase sub administrare judiciara si incetase productia auto acum patru ani. Fiat e de mult timp interesata de Bertone si va produce un model nou la fabrica torineza, insa nu a spus ce anume, scrie Automotive News.

Bertone are circa 1.100 de angajati care-si vor pastra locurile de munca dupa preluarea Fiat care s-a angajat sa investeasca 150 milioane euro in urmatorii trei ani.

Carrozzeria Bertone a fost infiintata acum 97 de ani si a produs diverse modele, de la Lamborghini Miura la Volkswagen Polo. Bertone a mai produs masini pentru marci precum Alfa Romeo, Fiat, Opel, Citroen sau BMW. Familia Bertone a pierduit in 2009 controlul asupra producatorului de caroserii dupa ce compania a intrat in faliment, insa divizia de design nu a fost afectata si apartine in continuare familiei italiene.

Presa a scris ca Fiat va incepe din a doua parte a lui 2011 sa construiasca masini la uzina Bertone din regiunea Piemont.

Fiat a mai incercat in 2007 sa devina actionar majoritar al carosierului Bertone, avand de gand sa fabrice la uzina un coupe-cabrio Lancia. Discutiile s-au oprit in primavara lui 2007 iar Fiat Group a renuntat si la ideea de a face un coupe-cabrio Lancia.

La licitatie au mai luat parte doi antreprenori italieni, plus unul din China si altul din Spania.