De la 1 ianuarie 2011, Jan Gijsen, in prezent director al diviziei pentru Piete Noi in cadrul Ford Europa va fi desemnat director al fabricii Ford din Craiova si presedinte al Ford Romania, a anuntat compania. El il va inlocui pe Dioni Campos san Onofre care a condus filiala romaneasca in ultimii doi ani.

Gijsen va fi si responsabil de relatia Ford Europa cu uzina Ford Otosan, joint-venture-ul detinut de Ford in Turcia.

Dupa ce a ocupat numeroase functii pe partea de productie de-a lungul a 30 de ani de activitate la Ford, Gijsen va superviza dezvoltarea operatiunilor Ford de la Craiova, cu un an inainte de lansarea primul autoturism pe care Ford il va produce in Oltenia.

Belgianul Gijsen a ocupat mai multe functii de conducere in trecut, de la director al departamentelor de ingineria productiei, stantare si constructia caroseriei, pana la director de fabrica si de operatiuni.

In ultimii doi ani si jumatate, uzina craioveana a fost condusa de Dioni Campos san Onofre care va prelua functia de director general pentru productie in cadrul uzinei Ford din Valencia, Spania.

In primele patru luni ale anului Ford producea in medie sub 200 de masini lunar, insa productia a mai crescut, ajungand la 1.651 de unitati in iunie, in timp ce in septembrie a inregistrat nivelul de 1.553 utilitare. Per total, productia s-a cifrat la 6.316 vehicule pe primele noua luni, ceea ce inseamna o medie lunara de 700 unitati.

Ford trebuia sa inceapa in aceasta toamna productia autoturismului de clasa mica ce va putea fi produs intr-o cadenta anuala de 150.000 de unitati. Compania a anuntat insa pe 11 august ca decaleaza cu un an calendarul de investitii de la Craiova, astfel ca productia masinii de clasa mica va incepe in septembrie 2011.

In 2012 va incepe productia unei noi generatii a utilitarei Transit Connect si tot in acel an demareaza si productia de motoare turbo in trei cilindri, injectie directa. Capacitatea maxima de productie, 300.000 de unitati, va fi atinsa in 2013, si nu in 2012. Estimarile arata ca in 2013 productia efectiva va fi de 225.000 de unitati.