Marca sport britanica Lotus va avea un showroom in Romania incepand din acest an, au declarat oficialii constructorului auto, citati de 0-100.ro. Potrivit unor surse din industrie, masinile Lotus vor fi aduse in Romania de familia Bazac, care controleaza compania Forza Rossa, importatorul Ferrari in Romania.

Lotus EspritFoto: Hotnews

“Avem planuri sa deschidem un dealership in Romania in acest an, insa nu va pot da mai multe detalii momentan”, a declarat pentru 0-100.ro. Andreas Maenner, responsabil de comunicare in cadrul Lotus.

Gama actuala a Lotus include trei modele, Elise, Exige si Evora, cu preturi de pornire de circa 40.000 euro, 55.000 euro, respectiv 70.000 euro. Lotus are insa planuri mari pentru a se extinde, atat in ceea ce priveste gama de produs, cat si acoperirea geografica.

In octombrie 2010, la Salonul Auto de la Paris, Lotus a prezentat cinci concepte, Esprit, Elan, Elite, Elise si Eterne, anuntand astfel extinderea gamei si dand si preturi aproximative pentru masinile care vor fi lansate in urmatorii cinci ani.

Afacerile Lotus in Romania vor fi controlate de familia Ion si Camelia Bazac, au declarat pentru 0-100.ro surse din industria auto.

“Showroom-ul va fi situat in orasul Otopeni, in nordul Capitalei, la fel ca si showroom-ul Ferrari. Inaugurarea este planificata pentru luna martie”, au explicat sursele citate, sub protectia anonimatului.

Lotus vrea sa ajunga sa produca mai mult decat dublu fata de cele 2.700 de masini din prezent, ajutata de investitii de circa 900 milioane euro venite din Malaezia. Pana in 2016 productia va ajunge la 6-7.000 de masini/an, numarul de modele va ajunge de la trei, la cinci, iar preturile vor fi mai mari, chiar si de peste peste 180.000 de dolari. Cele mai puternice modele Lotus vor avea peste 600 CP.