Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Articol susținut de PwC România

Există siguranță și stabilitate, fără prosperitate? Cum repunem economia pe lista scurtă a priorităților strategice

de Ionuț Simion     Pwc Romania
Marţi, 11 februarie 2020, 10:41 Blogul PwC Romania


Ionut Simion, PwC Romania
Foto: Hotnews
Între nivelul de încredere al liderilor din mediul de afaceri și evoluția economiei globale există o corelație foarte strânsă, după cum arată raportul PwC Global CEO Survey, lansat la finele lunii ianuarie, la Davos. Dacă această corelație se va păstra în 2020, ar trebui să ne așteptăm la o încetinire a creșterii economice globale la 2,4%. Numărul pesimiștilor a atins în 2020 un record al ultimilor opt ani, iar cuvântul de ordine a devenit ”incertitudine”.

Ce îi pune pe gânduri pe directorii generali ai marilor companii la nivel global? Reglementarea excesivă, conflictele comerciale, deficitul de competențe ale angajaților în noua economie digitală, securitatea cibernetică sau schimbările climatice. În ce măsură se regăsesc aceste preocupări pe agenda publică din România? Aș spune că într-o măsură insuficientă, deși România este conectată la lumea globalizată în care trăim și de care nu poate face abstracție fără a-și diminua șansele de dezvoltare.

Comparând temele dezbătute în spațiul nostru public cu cele de la nivel global, ar trebui să fim îngrijorați de detașarea noastră și de tentația de a lăsa lucrurile să meargă pe pilot automat. De la aderarea la NATO și, apoi, la UE, România nu mai are aceeași preocupare față de tendințele la nivel mondial, cu toate că ar fi fost de așteptat ca integrarea în structurile euro-atlantice să fie o forță care coagulează interesele locale. Apartenența la clubul european și la alianța nord- atlantică ne-au dat un confort care, în ultimii ani, a început să devină o slăbiciune. Suntem prea puțin atenți la evenimente majore care influențează configurația globală și considerăm că angajamentele semnate sau asumate ne-au asigurat liniștea și prosperitatea pentru totdeauna. La capitolul securitate, aceste angajamente sunt o garanție, însă la capitolul economie agenda națională este determinantă. În realitate, nu e de ajuns să ne ferim de pericole sub ”umbrela” NATO și a UE, ci ar trebui să lucrăm pentru o strategie de dezvoltare. Pe lângă dimensiunea externă a securității este imperativ necesară cea internă pentru că o țară stabilă se bazează, mai ales, pe o economie care asigură un standard de viață decent pentru cetățeni.

Revenind la corelația dintre creștere economică și percepția liderilor de afaceri, răspunsurile date de directorii generali din România ar trebui cu atât mai mult să ne pună în gardă. Într-un climat pesimist, ei se remarcă ca fiind printre cei mai pesimiști, 57% anticipând diminuarea ritmului de creștere economică globală, față de media globală de 53%. Un motiv în plus ca decidenții să se uite mai mult către economie și să dea motive de încredere. Trăim într-o zonă complicată geopolitic, iar globalizarea – cu multiplele ei beneficii - pare că încetinește, punând frână circulației bunurilor și persoanelor și tensionând relațiile comerciale. În acest peisaj, tehnologia, cu rolul său disruptiv, transformă societatea și economia în fiecare zi, mărind gradul de incertitudine. Din punct de vedere economic ar fi două direcții majore: identificarea resurselor de creștere și răspunsurile/soluțiile față de riscurile la adresa economiei.

Dacă admitem că economia are un aport hotărâtor la securitatea naţională, atunci reforme structurale se impun. În primul rând în plan fiscal pentru a nu ne mai regăsi în situația de dinainte de criza financiară, când deficitele mari au necesitat finanţări costisitoare și îndatorare suverană. În continuare, este nevoie de reforme care să repornească administrația de stat cu un rol determinant în digitalizarea serviciilor publice, politicile demografice, educație, energie, mediu și infrastructură. Aceste reforme ne îndreaptă spre convergenţa economică, reală şi nominală, cu UE și ne pot așeza pe poziții solide în contextul pieței unice, dar și în arhitectura globală.

Conform estimărilor Fondului Monetar Internațional, gradul de convergență economică a României, măsurată ca PIB pe cap de locuitor față de media UE, va atinge un nivel de 66% în 2023, față de un nivel de 60,7% în 2019. Ca estimările să se realizeze, România ar trebui să stimuleze sursele de creștere și să răspundă adecvat amenințărilor sau vulnerabilităților generate de digitalizare, demografie, educație, energie, mediu și infrastructură. Fără a avea pretenția unei enumerări complete, o abordare strategică conectată cu trendurile globale ar trebui, în opinia mea, să vizeze în principal, aceste domenii.

Digitalizarea serviciilor publice În urmă cu șase ani, Ministerul Comunicațiilor estima că implementarea completă a strategiei digitale putea duce până în 2020 la o creștere a PIB de 13%, a locurilor de muncă cu 11% și la reducerea costurilor administrației cu 12%. De asemenea, studiul PwC privind implementarea guvernanței digitale arăta că digitalizarea contribuie la creșterea productivității muncii care, în România, este cu peste 50% mai mică decât în țările care se situează pe primele locuri în lume din punct de vedere al digitalizării. Studiul a identificat principalele bariere în calea implementării guvernării digitale în România, precum lipsa competențelor digitale de bază care să permită utilizarea tehnologiilor avansate atât de către cetățeni, cât și de către angajații structurilor publice; lipsa unei legislații aliniate cadrului european care să asigure flexibilitate în implementarea inițiativelor în domeniul digital sau costul relativ mare al certificatelor pentru semnătură electronică. În același timp, România are o forță de muncă performantă în IT care ar putea contribui la efortul de digitalizare, precum și o infrastructură digitală performantă la nivel european. Cu toate acestea există probleme în acest domeniu care au nevoie de un răspuns rapid pentru că digitalizarea este o componentă esențială a economiei, fiind un liant al activității companiilor și instituțiilor statului. Schimbările la nivel global datorate noilor tehnologii au un ritm alert, iar România are nevoie să recupereze la acest capitol, fără de care dezvoltare a devenit imposibilă.

Politicile demografice Din cauza migrației și a scăderii natalității, populația României s-a redus în fiecare din ultimii 30 de ani. Acest lucru a creat treptat un deficit al forței de muncă. Situația demografică a ajuns o amenințare pentru economie și chiar pentru viitorul țării. Pe termen mediu, o soluție pentru a compensa lipsa forței de muncă locale este aducerea de lucrători din țări non UE. Pe termen lung, însă, sunt necesare politici demografice care să stimuleze natalitatea și să limiteze migrația. Mă refer atât la stimulente financiare al căror efect a fost observat în ultimii ani cât, mai ales, la un model integrat de beneficii pentru părinți (de exemplu, un program național de creșe și educație preșcolară) care să ofere infrastructura educațională și alte servicii care să permită revenirea pe piața muncii a părinților ca urmare a reducerii perioadei necesare pentru creșterea copilului.

Educația În strânsă legătură cu deficitul forței de muncă se află educația. Profesiile se transformă și, odată cu ele, competențele necesare pe piața muncii. Educația are un rol esential. Previziunile PwC din studiul Workforce Disruption Index arată că, până în 2029, peste 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de tehnologie: 275.000 ar urma să dispară, în special din producție, agricultură și utilități, iar 325.000 să fie create, mai ales în sănătate, educație și alte servicii. Condiția pentru a apărea noi locuri de muncă va fi ca angajații să dobândească noi competențe digitale sau să le îmbunătățească pe cele existente. De aceea este nevoie de programe educaționale și de formare profesională având în vedere că la nivelul populației generale competențele digitale sunt sub media europeană.

Pe termen mediu, pntru a continua să aibă o creștere medie de 3,5% pe an, România are nevoie de încă un milion de angajați, până în 2022, conform estimărilor PwC. Însă pregătirea și formarea profesională a viitorilor angajați depind de sistemul de educație.

Concluzionând, dezvoltarea economică s-a bazat pe avantajul competitiv al forței de muncă ieftină și calificată. În contextul problemelor demografice și ale sistemului educațional, dar și al transformării economiei și al convergenței cu UE, acesta atu dispare, ceea ce este firesc dacă ne dorim dezvoltarea. În continuare, modelul de creștere economică ar trebui să fie fundamentat pe un mix de politici specific țărilor dezvoltate: forță de muncă înalt calificată, infrastructură de calitate bună, predictibilitate și stabilitate legislativă, cadru legal stimulativ pentru investiții.

Energia Datorită poziției geografice și a potențialului resurselor naturale, România poate juca un rol important în regiune atât prin valorificarea resurselor proprii, cât şi printr-un rol activ în redistribuirea resurselor energetice transportate din zona Mării Caspice, Orientului Mijlociu şi Mediteranei de Est pe piaţa europeană. Dacă proiectele în domeniul energiei nu vor alinia interesele tuturor părților, întrebarea nu va mai fi când vor demara, ci dacă acest lucru se va mai întâmpla pentru că ar putea fi prea târziu, având în vedere că Green Deal aduce restricții pentru acest sector.

Mediul Green Deal vine cu o serie de oportunități și de restricții. România nu are opțiunea de a nu aplica cerințele, întrebarea nefiind dacă va exista un impact pentru economie din acest punct de vedere, ci când va avea loc și cum poate fi.

Infrastructura este vitală în acest mix. Atât infrastructura de transport, cât și cea educațională sau de sănătate sunt precare și au ajuns o amenințare la adresa perspectivei de creștere a economiei. Un punct pozitiv este infrastructura digitală unde România performează pe plan european și poate fi un avantaj în procesul de digitalizare. Totuși, pe lângă aceste proiecte importante, România ar trebui să aibă în vedere proiecte de anvergură, strategice din perspectiva economică și de securitate națională, cum sunt proiectul Danube Black Sea Gateway Region care îşi propune să sprijine regiunea Dunăre-Marea Neagră pentru a deveni o poartă atractivă pentru transportul maritim, inclusiv pe căile navigabile interioare.

Fiecare dintre capitolele enumerate prezintă vulnerabilități, dar și oportunități. Va depinde de calitatea politicilor publice și de abordarea lor integrată pentru a amplifica potențialul lor pozitiv și pentru a-l dimnua pe cel negativ. Este vorba de un proces de durată care necesită reforme structurale și proiecte pe termen lung cu un consens politic și social privind rolul economiei.

Articol semnat de Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1020 vizualizari


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by