​​Odată cu declanșarea crizei COVID-19, guvernele din toată lumea au adoptat măsuri fiscale și economice pentru a limita impactul negativ asupra angajaților și afacerilor. Dacă analizăm deciziile luate în Uniunea Europeană, vedem că anumite prevederi sunt comune mai multor state datorită intenției acestora de a contribui la asigurarea lichiditatilor pentru companiile afectate deja de instituirea stării de urgență. Astfel, observăm că Belgia, Luxemburg și Letonia au optat pentru rambursarea accelerată a TVA; Italia, Cehia, Belgia, Austria, Malta, Franța, Luxemburg au prelungit termenul pentru depunerea declarațiilor fiscale / plata obligațiilor fiscale; Grecia, Italia, Polonia au introdus stimulente fiscale pentru donațiile efectuate de contribuabili; Austria, Italia, Franța, Polonia au suspendat acțiunile de control fiscal.

Daniel Anghel, Inge AbdulcairFoto: PwC România

Pentru o imagine mai clară, vom prezenta în continuare măsurile pe care le-au aplicat alte țări europene.

Polonia a introdus opțiunea de deducere a pierderii aferentă anului 2020 din veniturile anului 2019, dacă veniturile din acest an sunt cu cel puțin 50% mai mici decât în ​​anul precedent. În 2021, contribuabilii vor putea depune declarație rectificativă pentru anul 2019 și să reducă veniturile din 2019 cu până la 5 milioane PLN. Termenul limită pentru depunerea și plata impozitului pe profit este prelungit până la 31 mai pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, respectiv 31 iulie pentru organizațiile non-profit (ONG).

Donațiile sunt deductibile din impozitul pe profit (pentru o listă de entități implicate în prevenirea și combaterea COVID-19), astfel: 200% deductibile dacă sunt efectuate până la 30 aprilie 2020, 150% deductibile până la sfârșitul lunii mai și 100% deductibile până la sfârșitul lunii octombrie.

Se acordă scutire de impozit pe profit pentru cercetare și dezvoltare (R&D) pentru întreprinderile care efectuează cercetare și dezvoltare pentru produse care au ca scop prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19.

Termenul limită pentru transmiterea dosarului de prețuri de transfer este prelungit până la 30 septembrie 2020.

Italia Au fost adoptate o serie de măsuri benefice pentru mediul de afaceri, precum: acordarea stimulentelor fiscale pentru donațiile efectuate pentru sprijinirea măsurilor de combatere a situațiilor de urgență epidemiologică; suspendarea termenelor pentru audieri civile, penale, fiscale și administrative; prelungirea termenelor pentru depunerea situațiilor financiare și a bilanțurilor pentru exercițiul financiar 2019, precum și amânarea depunerii declarațiilor fiscale pentru care termenul de depunere este între 8 martie și 31 mai 2020.

Cehia a prelungit termenul limită pentru declararea impozitului pe profit / pe venit pentru anul 2019 de la 1 aprilie 2020 la 1 iulie 2020. În perioada respectivă nu se vor aplica penalități și dobânzi de întârziere.

Belgia Indiferent de obiectul de activitate, contribuabilii pot solicita diverse facilități fiscale (e.g. plata în rate a impozitului pe salarii, TVA, impozitul pe profit; eliminarea dobânzilor de întârziere, eliminarea amenzilor), dacă se confruntă cu dificultăți ca urmare a pandemiei Covid- 19 (dificultățile trebuie demonstrate și supuse unor condiții suplimentare). Cererile pot fi depuse până la data de 30 iunie 2020 și transmise prin mijloace electronice (e.g. email). De asemenea, deciziile de plată pentru taxe locale datorate de companii vor fi emise la o dată ulterioară pentru a împiedica companiile să aibă probleme de lichiditate (i.e. începând cu luna septembrie).

Franța a adoptat amânarea termenului de plată pentru declarațiile aferente impozitelor directe (impozit pe profit, impozit pe salarii, impozite locale). În plus, în cazul în care amânarea plăților nu este suficientă, având în vedere dificultățile financiare ale companiei, este posibilă solicitarea unei reduceri fiscale, cu condiția furnizării unei documentații adecvate.

Bulgaria a acordat noi competențe Agenției Vamale de a dona bunuri confiscate, dacă acestea pot fi de folos în conservarea sănătății publice spitalelor. De asemenea, a fost adoptată prelungirea termenelor pentru plățile impozitului pe profit / pe venit pentru anul 2019, precum și extinderea termenelor pentru publicarea situațiilor financiare anuale pentru 2019 până la data de 30 septembrie 2020.

Ungaria a adoptat un pachet de măsuri pentru companii din anumite sectoare de activitate (e.g. turism, ospitalitate, divertisment, jocuri de noroc, cinema, arte, organizare evenimente, activități sportive, precum: (i) contractele de închiriere nu pot fi încheiate înainte de 30 iunie 2020 (interdicția poate fi extinsă de către guvern până la sfârșitul perioadei de urgență); (ii) prețul chiriei nu poate fi majorat în perioada de urgență; (iii) pentru lunile martie, aprilie, mai și iunie 2020, angajatorii sunt scutiți de la plata tuturor impozitelor pe venit și contribuțiilor. De asemenea, s-a acordat o scutire de la plata obligațiilor fiscale pentru companiile care efectuează servicii de transport de pasageri (e.g. taxi) pentru lunile martie, aprilie, mai și iunie 2020.

Finlanda a convenit asupra unui pachet pentru protejarea locurilor de muncă și a nivelului de trai, precum și pentru a ușura presiunea economică asupra companiilor. Conform estimării Guvernului finlandez, valoarea totală a măsurilor va fi de aproximativ 15 miliarde EUR.

Finanțarea companiilor va fi asigurată printr-o serie de măsuri. Scopul este de a asigura lichiditatea companiilor în timpul crizei și de a preveni falimentele, aceste măsuri fiind aplicabile în toate sectoarele de activitate.

Spania a suspendat/întrerupt termenele aplicabile pentru procedurile administrative, precum și cele pentru instanțele de contencios administrativ însărcinate cu acțiunile fiscale. Termenele vor fi reluate începând cu data de 1 iunie. De asemenea, autoritățile vamale vor adopta orice măsuri necesare pentru a garanta tranzitul vamal în toate punctele de control și de la frontieră din porturi și aeroporturi. Se va acorda prioritate mărfurilor esențiale, motiv pentru care procedurile vamale în legătură cu restul mărfurilor (care nu sunt considerate esențiale) pot suferi întârzieri.

Pe parcursul stării de urgență, majoritatea activităților desfășurate de către departament vamal vor avea loc de la distanță, singurele servicii ce vor fi prestate fiind cele legate de eliberarea mărfurilor pentru import / export. În plus, se vor aplica reguli speciale în legătură cu garanțiile (nu vor fi solicitate documentele originale și vor fi acceptate copii scanate, indiferent de cererea potențială care va fi efectuată în viitor): certificate de origine EUR-1 (emisiunea ulterioară a acestuia va fi acceptată în acest interval de timp); carnetul ATA (o copie scanată va fi acceptată de autoritățile vamale) și procedura de tranzit (o descriere exactă a mărfurilor ar putea înlocui sigiliul acestora).

Austria a adoptat reducerea plăților în avans pentru impozitul pe venit sau impozitul pe profit pentru 2020, în măsura reducerii preconizate a bazei de impunere (posibil până la 0,00 euro, dacă există o problemă de lichiditate). Nu se vor aplica dobânzi de întârziere în cazul unei sume suplimentare de plată ce intervine pe parcursul anului 2020, datorită reducerii plăților în avans. Dobânzile de întârziere și penalitățile pot fi reduse sau eliminate la cerere, ca urmare a demonstrării impactului Covid-19 asupra contribuabilului. Mai mult decât atât, a fost prelungit termenul de depunere pentru declarațiile fiscale anuale și declarațiile lunare de TVA și au fost amânate / suspendate acțiunile de control fiscal.

Studiul complet, actualizat zilnic, privind măsurile fiscale, legale și economice luate de peste 100 țări din toată lumea în actualul context, realizat de rețeaua PwC poate fi găsit pe site-ul PwC România dedicat impactului COVID-19 precum si pe site-ul global PwC.

Articol semnat de Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România și Inge Abdulcair, Director, PwC România