​Dreptul de deducere a TVA aferentă serviciilor achiziționate de la societăți afiliate a fost recunoscut de către organele fiscale, încă din etapa administrativă, pentru unul dintre cele mai mari grupuri multinaționale din sectorul bunurilor de larg consum. Soluția a fost dată pe baza unei decizii de referință a Înaltei Curți de Casație și Justiție obținută anterior pentru aceeași societate.

Dan Dascalu, Ana Maria IordacheFoto: Pwc Romania

Astfel, în cursul inspecției fiscale, organele fiscale au refuzat recunoașterea dreptului de deducere a TVA pentru că societatea a considerat nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit cheltuielile aferente serviciilor prestate de persoane afiliate. Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut dreptul contribuabilului de a datora o sumă mai mică decât cea inclusă în declarația de impozit pe profit. Ca urmare, autoritățile fiscale au fost obligate să stabilească pe minus suma de 1,45 milioane lei reprezentând impozit pe profit declarat de societate și chiar achitat, fără a fi, însă, datorat. Având în vedere soluția pronunțată cu privire la impozitul pe profit de instanțele de judecată, organul de soluționare a contestației a admis contestația societății formulată împotriva negării dreptului de deducere a TVA aferente respectivelor servicii.

”Soluția organului de soluționare a contestației este una de referință întrucât asigură aducerea la îndeplinire a lucrului judecat, recunoscând practic efectele soluției judecătorești pronunțate între aceleași părți și asupra aceleiași probleme de drept. Este nu doar o poziție absolut normală, ci absolut necesară într-un stat de drept, întrucât se evită astfel consumarea inutilă de resurse, energie și timp (transpus apoi în bani, sub forma dobânzilor datorate de ANAF), atât pentru stat (prin organele sale fiscale, dar și prin instanțele de judecată angrenate în asemenea demersuri), cât și pentru contribuabil. Simțim, însă, nevoia, să o salutăm în mod special, întrucât este una distinctă față de cea adoptată în majoritatea celorlalte cazuri, dacă nu chiar toate dintre ele, în care am observat că ANAF merge până în pânzele albe în cadrul litigiilor în susținerea unor soluții din inspecția fiscală, doar pentru a nu exprima o poziție contrară celei anterioare (percepută probabil ca necolegială), inclusiv în cazuri în care eroarea strecurată inițial devine evidentă și de necontestat. Avem în vedere, de exemplu, cazuri în care asupra interpretării normei s-a pronunțat deja Curtea de Justiție a Uniunii Europene, infirmând poziția inițială a organelor fiscale, dar acestea continuă să afirme că poziția lor este una corectă, ca și cum nimic relevant nu s-ar fi întâmplat din punct de vedere juridic în derularea litigiului fiscal sau cazuri în care legislația principală și/sau secundară a fost modificată întrucât contravenea dreptului european sau național” a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener și Liderul Practicii de Litigii din cadrul D&B David și Baias.

Citiți continuarea pe blogul PwC România