Preocuparea pentru a atrage investitori, mai ales a statelor care au nevoie acută de capitalul străin pentru dezvoltare, așa cum este România, ar trebui să fie o constantă a politicilor publice în această perioadă de relansare economică. Spre deosebire de cea din anul 2008, actuala criză economică este generată de situația sanitară globală, astfel încât nu ne putem raporta întocmai la pachetele de măsuri abordate la acel moment sau la aceeași perioadă de recuperare a jucătorilor din piață.

Inge AbdulcairFoto: PwC România

Banca Mondială prognozează că economia globală va scădea cu 5,2% în 2020, reprezentând cea mai profundă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial. Totuși, instituția preconizează o revenire ușoară în 2021, aceasta depinzând însă de evoluția pandemiei și gestionarea acesteia de către statele lumii. Chiar dacă există șansa unei recuperări economice în formă de V, șocul pandemiei nu poate fi ignorat, astfel că statele trebuie să ia în calcul toate scenariile posibile și implicațiile acestora: o recuperare mai lentă în formă de U sau o recesiune mai lungă în formă de L.

Contextul actual și necesitatea programului de relansare economică

Ca orice criză economică, și aceasta necesită intervenția prin măsuri de sprijin adoptate de Guvern atât pentru salvarea companiilor afectate, cât și pentru stimularea investițiilor străine directe. Pe lângă datele existente, precum poziția geografică, apartenența la structuri sau organizații internaționale, resursele naturale, diferența în fața investitorilor se face și prin ajutoarele de stat disponibile, nivelul fiscalității, al birocrației etc.

În acest context, ținând cont și de provocările cu care s-au confruntat companiile ce au capacități de producție în Asia (e.g. China), precum perturbarea lanțului de aprovizionare, disponibilitatea forței de muncă, statele din regiunea Europei Centrale și de Est intră într-o competiție pentru atragerea investițiilor străine inclusiv ca urmare a potențialelor relocări din China.

Planul Național de Investiții și Relansare Economică pregătit de Guvernul României are o valoare de peste 100 de miliarde de euro și urmează să fie finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene. Pentru relansarea economică sunt prevăzute granturi și programe de sprijin cu finanțare de la fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat.

În completarea programelor de tipul IMM Invest, granturi pentru inițiative antreprenoriale inovatoare și digitalizarea companiilor și programele de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții, Ministerul Finanțelor Publice a adus modificări schemelor de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield), precum și cele pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea locurilor de muncă, care sunt aplicabile atât IMM-urilor cât și companiilor mari.

Aceste modificări se datorează pe de-o parte unor decizii adoptate de Comisia Europeană și pe de altă parte pentru clarificarea şi flexibilizarea procedurilor de acordare, plată și monitorizare a ajutorului de stat ca urmare a experienței cu privire la derularea procedurii de selecție și evaluare a cererilor de acord pentru finanţare.

Modificările aduse schemelor de ajutor de stat

În România sunt aplicabile două scheme de ajutor de stat care contribuie la dezvoltarea regională, și anume:

  • schema de ajutor de stat pentru investiții noi (greenfield) care are rolul de a atrage investiții noi cu impact major în economie de minim 1 milion de Euro;
  • schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care determină crearea de noi locuri de muncă.

Articol semnat de Inge Abdulcair, Director PwC România

Materialul integral aici.