De la apariția situației generate de coronavirus, guvernele și băncile centrale din întreaga lume au țintit prin pachetele de măsuri luate ca răspuns imediat la criză menținerea pe cât posibil a lichidității în economie și, implicit, evitarea unei acumulări a datoriilor care să agraveze situația oricum complicată a multor operatori economici. În acest context, legislația românească privind cesiunile de creanțe, care a dus la un blocaj pe această piață în ultimii doi ani, ar trebui reanalizată prin raportare la noile condiții economice. În acest mod s-ar putea ameliora semnificativ activitatea de colectare de creanţe care are atât rolul de a îmbunătăți fluxul de numerar pentru creditori, cât și de a sprijini consumatorii de bună credință pentru a obține termene de plată extinse, adică prelungirea perioadei de rambursare, cu adaptarea acesteia la capacitățile de plată, eșalonarea datoriei în rate convenabile, adaptate bugetului lor, sau reduceri la plată.
Astfel, considerăm că ar fi benefică o serie de modificări legislative care să vizeze eliminarea plafonării deductibilității la cesiunea de creanțe, actualele prevederi cu privire deductibilitatea pentru provizioane cu risc de neplată și pentru provizioanele pentru creanțe neîncasate pentru societăți comerciale, altele decât instituții financiare, precum și alinierea prevederilor legislației naționale de TVA la jurisprudența CJEU cu privire la posibilitatea de ajustare a TVA pentru creanțele neîncasate. Vom analiza în continuare fiecare dintre cele trei măsuri cu impact pentru piața cesiunilor de creanțe.
Plafonul de deductibilitate de 30% la vânzarea de creanțe, introdus în 2018, a pus furnizorii de utilități și băncile în situația de a renunța la vânzarea creanțelor neîncasate către operatorii specializați. Motivul este că venitul pe care l-ar realiza din procesul de vânzare nu acoperă efectul fiscal al plafonului de 30% în ceea ce privește deductibilitatea pierderilor din cesiunile de creanțe la calculul impozitului pe profit. Cu alte cuvinte, această activitate devine ineficientă sau poate aduce chiar pierderi în cazul tranzacțiilor cu creanțe cu scadență depășită pentru perioade mai mari de 240/360 de zile. În aceste situații, costurile fiscale și de tranzacție pot depăși veniturile. Impactul acestor prevederi a fost resimțit atât de bănci, cât și de furnizorii de servicii precum utilități și telecom care, anterior, apelau la cesionarea creanțelor.
În cazul băncilor, reducerea creditelor neperformante (NPL) este o cerință din partea băncilor centrale, pentru a crește calitatea activelor. Ca urmare a procesului de curățare a bilanțurilor, rata NPL a scăzut de aproximativ trei ori până în 2017. În ultimii doi ani, ritmul a fost mult temperat, sub impactul modificărilor fiscale care au penalizat vânzarea creditelor neperformante și a unui cadru de reglementare mai strict. Conform rapoartelor BNR asupra stabilității financiare cesiunile de creanțe au contribuit la diminuarea creditelor neperformante la nivelul pieței.
În domeniul telecom, creanțele neîncasate, deși au valoare medie mică, au un volum mare, fapt care le-a impus furnizorilor de astfel de servicii să externalizeze activitatea de recuperare. Introducerea planului de 30% i-a forțat, în ultimii doi ani, să reia gestionarea internă a acestei activități, dar fără aceeași eficiență, fapt care a crescut gradul de neîncasare. Prețul mediu de vânzare a creanțelor în domeniul telecom a atins maximum 10-12% din valoarea acestora, în perioada de până în 2017, în funcție de gradul de vechime al creanței și de profilul debitorului. După 2018, prețul a scăzut la o treime, în condițiile în care gradul de recuperabilitate pe o perioadă de 10 ani este limitat la aproximativ 20%.
Articol semnat de Diana Coroabă, Partener PwC România și Inge Abdulcair, Director PwC România
