Facturile trebuie trimise obligatoriu în format electronic prin sistemul național RO e-Factura, în relația cu autorități contractate de stat, așa numita relație B2G, începând cu data de 1 iulie 2022, ca urmare a publicării Legii 139/2022 pentru aprobarea ordonanței de urgență 120/2021.

Inge AbdulcairFoto: PwC România

Așadar, pentru livrările și/sau prestările realizate de operatori economici către autorități publice, considerate contractanți într-o relație B2G, începând cu data 1 iulie 2022, va fi obligatorie emiterea unei facturi electronice și transmiterea acesteia prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura în format .xml, cu respectarea condițiilor impuse de legislația în vigoare. Aceste facturi se transmit beneficiarilor prin Spațiul Privat Virtual.

Pentru operațiunile desfășurate de operatorii economici cu alți operatori economici (B2B - business-to-business), România a solicitat aprobarea Consiliului Uniunii Europene să aplice o măsură specială de derogare de la Directiva de TVA, astfel încât să devină obligatorie emiterea facturilor electronice și transmiterea lor prin sistemul național RO e-Factura.

Citește mai mult pe blogul PwC România

Articol semnat de Inge Abdulcair, Director PwC România

​Articol susținut de PwC România