O serie de noutăți legislative în domeniul TVA vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 ca urmare a modificării Codului Fiscal prin Ordonanța Guvernului nr. 16/2022, cel mai mare impact urmând să fie în sectoarele alimentar, turism și real estate.

Izabela Stoicescu, Cristina FloreaFoto: PwC România

Creșterea cotei de TVA pentru anumite băuturi

Pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA va crește de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023. Textul de lege face referire la anumite coduri tarifare care vor fi subiectul acestei majorări, și anume codurile 2202 10 10 și 2202 99.

Astfel, producătorii, distribuitorii și retailerii care comercializează băuturi nealcoolice trebuie să efectueze o revizie a încadrării tarifare a produselor din portofoliu, pentru a evita surprize ulterioare în ceea ce privește cota de TVA aplicată pentru vânzările pe teritoriul României (cotă redusă versus cotă standard).

Analiza încadrării tarifare a băuturilor comercializate este de interes și în contextul introducerii sistemelor RO e-factura și RO e-transport, ambele sisteme acoperind și produsele cu codul NC 2202.

Totodată, marii contribuabili care au obligația raportării SAF-T vor trebui să aibă în vedere o reactualizare a mapării de TVA dacă sunt vizați de majorarea cotelor aplicate, în sensul utilizării unui alt cod de taxă pentru declarația SAF-T începând cu prima lună a anului viitor.

Citiți continuarea articolului pe blogul PwC România aici

Articol susținut de PwC România