Bursele europene au deschis in crestere joi, ajungand la cel mai ridicat nivel din ultimele 11 saptamani, pe fondul datelor pozitive privind profiturile companiilor din SUA, desi semnele privind piata datoriei din Europa tin moneda unica europeana aproape de cel mai scazut nivel din ultimii doi ani, relateaza Reuters.

Deasemenea, persista si presiunile asupra dolarului, dupa ce presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a intarit speculatiile asupra unei noi runde de relaxare cantitativa in ultimul sau discurs tinut in fata Congresului american.

Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor actiuni europene a crescut cu 0,3 procente ajungand la un nivel de 1.0156,80 puncte.

La ora 08:06 GMT, indicele FTSE100 al bursei din Londra a crescut cu 0,2 procente, la 5.694,1 puncte.

Conform AFP, bursa de la Frankfurt a deschis joi cu o crestere de 0,34%, indicele DAX ajungand la 6.706,99 puncte. Indicele CAC 40 al bursei de la Paris a crescut in deschidere cu 0,28%, la 3.243,02 puncte.

Euro se tranzactioneaza la un curs de 1,2308 dolari, cu aproape 0,2 procente peste cel mai redus nivel din ultimii doi ani, de 1,2162 dolari, atins saptamana trecuta.

Totodata, emisiunile de datorie ale Spaniei si Frantei din cursul zilei de astazi sunt asteptate sa scoata in evidenta tensiunile crescande din cadrul zonei euro. Randamentele titlurilor franceze sunt asteptate sa atinga un nou minim istoric, in timp ce costurile de imprumut pe termen lung ale Spaniei sunt aproape de niveluri nesustenabile.

De asemenea, pretul petrolului Brent a crescut la cel mai inalt nivel din ultimele sapte saptamani, la aproape 106 dolari pe baril, pe fondul atacurilor cu bomba din Siria si din Bulgaria, care au adancit criza din Orientul Mijlociu.