Wall Street a incheiat in verde sesiunea bursiera de marti, incurajata de indicatorii economici buni din China, Europa sau SUA, dar temerile reinnoite in privinta situatiei din Siria i-a condus pe investitori la mai multa prudenta: Dow Jones a castigat 0,16 %, iar Nasdaq 0,63 % .

Dow Jones Industrial Average a crescut cu 23.65 puncte la 14.833,96 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a urcat cu 22.74 puncte 3.612,61 puncte .

Si indicele extins Standard & Poor 500 a crescut cu 0,42 % ( 6.80 puncte ) la 1.639,77 de puncte .

Piata a fost ridicata in deschidere de vestile din China care si-a imbunatatit usor indicele de productie. Si sectorul de productie din zona euro a atins cel mai inalt nivel din ultimele 26 de luni, potrivit AFP.

Piata a fost apoi ajutata si de indicatorii americani, activitatea de productie continuand sa creasca si in luna august, iar cheltuielile pe constructii au crescut cu 0,6 % in luna iulie , ajungand la cel mai ridicat nivel din iunie 2009.