Cursul petrolului continua sa urce joi dimineata in Asia, sustinut de decizia-surpriza a Fed de a mentine masurile de sustinere a economiei Statelor Unite, scrie AFP.

Barilul de referinta (WTI) pentru livrarile din octombrie castiga 52 de centi, la 108,59 dolari US, dupa ce castigase peste 2,60 USD in ziua precedenta. Barilul Brent din marea Nordului pentru livrarile din noiembrie progresa cu 27 de centi la 110,87 USD.

"Decizia Fed de a continua programul de sustinere a majorat pietele de actiuni si de materii prime, printre care si petrolul din Asia", a declarat Victor Shum, analist la IHS Purvin and Gertzt in Singapore.

Cotatiile au beneficiat si de ultimele cifre legate de stocurile saptamanale americane de petrol, care au scazut mai repede decat estimarile in saptamana incheiata in 13 septembrie, semnaland "o cerere robusta de petrol in SUA", a adaugat Victor Shum.