Cotatia aurului va incheia 2013 in scadere, dupa 12 ani de crestere neintrerupta
Pretul aurul afisa joi, la ora 17,10 GMT, o scadere cu 28% in raport cu inceputul anului, la 1.197,78 dolari pe uncie, urmand astfel sa inchida anul 2013 pe rosu, dupa 12 ani de crestere neintrerupta.
"Sunt doi factori distincti in spatele caderii pretului aurului", explica pentru AFP Matthew Turner, analist pentru metale pretioase la Macquarie.
"Primul este, evident, fuga investitorilor financiari", afirma acesta, in conditiile in care fondurile de investitii au vandut peste 800 de tone de aur in 2013, respectiv echivalentul a aproape o treime din productia miniera anuala.
Aceasta tendinta a investitorilor "pare a fi o combinare" a altor factori, printre care "oprirea asteptata a sprijinului Fed (Rezerva Federala americana) pentru economia SUA, piete financiare mai calme, o puternica crestere a actiunilor, o relaxare a crizei si o inflatie redusa in numeroase tari", explica Turner.
Politica monetara ultra-acomodanta a Fed a fost, alaturi de criza financiara, unul dintre principalele motoare ale cresterii cotatiei aurului incepand cu 2008, prin rate ale dobanzilor anormal de reduse, "care au starnit temeri legate de tensiuni inflationiste pe termen mediu si de o depreciere a dolarului", se arata intr-o nota a Natixis.
Valoare refugiu prin excelenta, aurul este in mod traditional considerat drept o protectie in fata inflatiei si a deprecierii valutelor.
Avertismentul Fed din iunie, legat de reducerea masurilor exceptionale de sprijin pentru economie, a provocat caderea aurului la 1.180,50 dolari, minimul ultimilor trei ani. Iar trecerea la fapte, miercuri, a determinat din nou scaderea cotatiei la minimul ultimilor sase luni, respectiv 1.193,33 dolari.
Al doilea factor al scaderii cotatiei, care a fost subestimat, a fost reducerea cererii pentru aur, alaturi de majorarea productiei mondiale miniere, reducerea achizitiilor de catre bancile centrale sau masurile guvernamentale pentru a limita importurile de aur in India, explica Turner.
Pentru a reduce enormul deficit extern al tarii, guvernul indian a luat mai multe masuri pentru a limita intrarile de aur in tara, provocand o cadere a consumului (-52% intre al doilea si al treilea trimestru, potrivit Consiliului mondial al aurului).
Acesti factori au fost partial compensati de cresterea puternica a cererii Chinei, care a reprezentat peste 1.000 de tone in acest an.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină