Wall Street a terminat in crestere marti, asigurata de rezultatele incurajatoare ale intreprinderilor, de datele din China, peste asteptari, si de speranta unor masuri monetare de relansare in zona euro: Dow Jones a castigat 1,31% iar Nasdaq 2,40%, potrivit AFP.

Dow Jones Industrial Average a crescut cu 215,14 puncte, pana la 16.614,81 puncte, iar Nasdaq 103,40 puncte, la 4.419,48 puncte.

Indicele extins S&P 500 a castigat 1,96% sau 37,27 puncte, pana la 1.941,28 puncte.

"Se pare ca toate temerile care au facut sa tremure pietele saptamana trecuta s-au evaporat pentru a lasa loc rezultatelor societatilor, care in ansamblu sunt mai degraba pozitive", a comentat William Lynch de la Hinsdale Associates.

Datele Apple, care detine cea mai mare capitalizare bursiera din lume, au sustinut indicii si au trecut in plan secund cifrele mai slabe ale Coca-Cola sau McDonald's.

Piata a beneficiat si de un vant favorabil din partea burselor europene, in crestere solida la inchidere, pe fondul speculatiilor privind posibile masuri suplimentare din partea Bancii Centrale Europene (BCE) pentru relansarea economiei din regiune.

Piata a primit favorabil si cifrele privind cresterea economiei chineze, care a inregistrat in trimestrul trei o incetinire mai putin puternica decat se credea (+7,3%).