Wall Street a inchis in scadere sesiunea de marti, pe fondul temerilor provocate de o posibila majorare a ratelor la dobanzi, asteptata in urmatoarele luni, si o apreciere a dolarului care ameninta exporturile: Dow Jones a pierdut 1,85%, iar Nasdaq 1,67%.

Potrivit rezultatelor finale, indicele vedeta Dow Jones Industrial Average a pierdut 332,78 puncte pana la 17.662,94 puncte, iar Nasdaq, dominat de tehnologie, a scazut cu 82,64 puncte pana la 4.859,80 puncte.

Indicele extins S&P 500, considerat reprezentativ de numerosi investitori, a suferit, de asemenea, un recul 1,70% (16 puncte) pana la 2.044,16 puncte.

"Doua declaratii au pus ulei pe foc", arata Gregori Volokhine, de la Meeschaert, pentru AFP. Analistul face trimitere la declaratia presedintelui Rezervei Federale a Dallas (statul sudic Texas), in favoarea unei cresteri a taxelor, si la cea a economistului Casei Albe, Jason Furman, care a avertizat fata de implicatii cresterii dolarului.

In timp ce previziunile pentru Statele Unite au fost imbunatatite, cele pentru restul lumii au fost diminuate. Acest fapt, impreuna cu un dolar mai puternic, vor reprezenta o rezistenta in calea exporturilor americane", a explicat Furman.