Indicii burselor asiatice si cele europene au scazut miercuri dupa ce Federal Reserve a anuntat scaderea dobanzii cheie cu un sfert de punct procentual, potrivit agentiei AFP citata de NewsIn. Fed a coborat marti nivelul dobanzii cheie cu un sfert de punct procentual, pana la 4,25% si a subliniat incertitudinile legate de cresterea inflatiei.

De asemenea, dobanda la care bancile se imprumuta direct la banca centrala a fost redusa cu 0,25%, acesta ajungand la 4,75%.

"Investitorii au fost dezamagiti de acesta mica scadere a dobanzii cheie facuta de Fed deoarece ei se asteptau la o scadere mai mare, de o jumatate de punct procentual", a explicat Matthew Kwok, seful echipei de analiza a Tanrich Securities din Hong Kong.

Potrivit lui Daisuke Uno, economist la Sumitomo Mitsui Bank, "actiunea Fed nu este in acord cu propria viziune asupra economiei".

Majoritatea pietelor din Europa si Asia au inregistrat scaderi

Indicii celor mai importante burse europene au pierdut, in prima parte a zilei, in jur de 1%, in vreme ce indicii din Asia au inregistrat deprecieri cuprinse intre 0,7% si 2,3%. Astfel, in prima parte a zilei, indicele FTSE-100 al bursei din Londra pierdea 0,87%, principalul indice al bursei din Frankfurt, Dax, scadea cu 0,58%, iar indicele bursei din Paris, CAC 40 s-a depreciat cu 1,27%. Indicele bursei din Elvetia a pierdut in prima parte a zilei 1,08%, asemeni celui al bursei din Madrid, iar indicele bursei din Milano scadea cu 0,86%.

La Tokyo, indicele Nikkei a inchis pe rosu, cu 0,70% mai putin decat in sedinta anterioara, reusind o revenire, dupa ce in cursul sedintei a avut o scadere de 2,15%. Indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a afisat la mijlocul sedintei o scadere de 2,31%, in timp ce indicele bursei din Singapore, Straits Times, a pierdut 1,44%.

Indicele bursei din Taipei a inregistrat la inchidere o scadere de 1,71%, iar indicele de la Sydney a pierdut 0,93%, in vreme ce indicii bursei din Jakarta si a celei din Shanghai s-au depreciat cu 0,98%, respectiv 2,02% in prima parte a zilei.

Pietele din Asia au urmat traseul stabilit de Wall Street dupa anuntul facut de Fed, Dow Jones afisand o scadere de 2,14, iar Nasdaq o pierdere de 2,45%.

Analistii se asteptau ca Fed sa reduca dobanda cheie

Majoritatea analistilor se asteptau ca Federal Reserve sa reduca dobanda de referinta, in contextul in care autoritatile de politica monetara au schimbat discursul si spun ca deteriorarea conditiilor de credit ar putea dauna cresterii economice.

Jucatorii de pe pietele financiare anticipau ca Fed va cobori cu 0,25% dobanda de politica monetara, de la 4,5% in prezent. Unii analisti estimau ca Banca Centrala a SUA ar putea cobori chiar mai mult dobanda.

In urma acestei reduceri, Fed a coborat, in total, dobanda cheie cu 1% de la mijlocul lui septembrie, pentru a preveni efectele negative asupra economiei ale crizei din sectorul creditelor ipotecare cu grad mare de risc.