Wall Street a crescut usor miercuri, la finalul unei sedinte de tranzactionare calme si prudente desfasurate in ajunul unei decizii mult asteptate a Bancii Centrale Europene: Dow Jones a inregistrat o crestere de 0,21% iar Nasdaq de 0,55%, informeaza AFP.

Potrivit rezultatelor finale, indicele vedeta Dow Jones Industrial Average a castigat 36,26 puncte, ajungand la 17.000,36 puncte, iar Nasdaq, dominat de tehnologie, 25,55 puncte, ajungand la 4.674,38 puncte. Indicele extins S&P 500, supravegheat indeaproape de investitori, a avansat cu 10,00 puncte (0,51%), ajungand l 1.989,26 puncte.

"Sincer, a fost o sedinta destul de plictisitoare", a recunoscut Mace Blicksilver, de la Marblehead Asset Management. Bursa a fos destul de temperata, cu sustinerea unui avans clar al cursului petrolului, care a incheiat la New York ziua la cel mai inalt nivel din ultimele 3 luni.

Cu toate acestea, dupa ce a urmarit indeaproape pretul titeiului in ultimele luni, "piata de valori este blocata de indoielile cu privire la capacitatea petrolului de a continua sa creasca", estimeaza Blicksilver. In ceea ce priveste restul, miercurea aceasta, "au existat putini indicatori si pietele globale asteapta maine o decizie cruciala a politicii monetare a BCE", au rezumat expertii casei de brokeraj Charles Schwab.

Pietele nu se indoiesc ca institutia de la Frankfurt va accelera sprijinul dat economiei europene, insa raman prudente, amintindu-si de reuniunea BCE din decembrie, la finalul careia institutia a facut anunturi ce au dezamagit marile asteptari ale pietelor.