Bursele lumii au luat-o iar la vale luni, în condițiile în care cotațiile petrolului au revenit pe creștere, iar tensiunile tot mai mari dintre Occident și Arabia Saudită s-au adăugat la suma de probleme care au lovit piețele de acțiuni săptămâna trecută, notează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

În Asia, principalele burse din China și Nikkei-ul japonez au încasat noi lovituri (plus agitație pe piețele valutare), iar indicele paneuropean STOXX 600 a coborât la un nou minim al ultimelor 22 de luni în prima parte a zilei, în condițiile în care sentimentul sumbru din rândurile investitorilor rămâne.

Declinul încrederii a impulsionat, însă, principalele active de refugiu. Yenul și francul elvețian au câștigat teren, iar aurul a atins cel mai înalt nivel de după luna iulie. Bondurile guvernamentale germane au crescut și ele, în ciuda rezultatului umilitor obținut de conservatorii Angelei Merkel în alegerile din Bavaria.

”Nu cred că există cu adevărat vreun apetit de a reveni (pe acțiuni), iar situația cu saudiții este doar o altă minge cu care investitorii trebuie să jongleze”, explică Michael Hewson, analist senior la CMC Markets. ”Dacă trendul pe care l-am văzut săptămâna trecută continuă, va fi foarte greu pentru Europa să crească... Perspectiva rămâne foarte incertă”, a adăugat Hewson.

Cotațiile futures de pe Wall Street au culoarea roșu-aprins, iar rialul saudit testează limitele ancorei sale monetare față de dolar după ce a ajuns la nivelul de 3,7514 pentru un USD, cea mai redusă cotație spot de după iunie 2017.

Indicele bursier asiatic MSCI a scăzut azi-noapte cu procent, în condițiile în care bursa din Shanghai a suferit o corecție de 1,5% și a ajuns foarte aproape de minimul ultimilor 4 ani. Nikkei-ul a intrat cu 1,8% în zona roșie, acțiunile producătorilor de mașini fiind lovite după ce Washingtonul a spus că va implementa o măsură contra manipulărilor valutare în viitoarele acorduri comerciale cu Japonia.

Cotația petrolului Brent a urcat cu 1,3 procente, până la 81,50 USD/baril, după ce vineri coborâse la minimul ultimelor 3 săptămâni, 79,23 USD/baril.

”S-a crezut că saudiții vor compensa scăderea de producție a Iranului. Dacă vor începe să folosească petrolul ca pe o armă, vom intra într-un capitol cu totul și cu totul nou”, spune Kazuhiko Fuji, la Research Institute of Economy, Trade and Industry.