Bursele europene revin pe roșu la închidere, după o scurtă perioadă de optimism
În jurul orei 15,30 GMT, mai multe burse europene intrau pe teritoriul negativ: Paris (-1,51%), Frankfurt (-1,41%), Londra (-0,09%), Madrid (-3,21%), Milano (-3,28%), Amsterdam (-1,21%), Bruxelles (-0,61%), Lisabona (-0,69%).
Pe Wall Street, în jurul orei 17,00 GMT, indicele Dow Jones Industrial Average, care a intrat pentru scurt timp pe roșu, a revenit în zona pozitivă (+1,05%), iar indicele Nasdaq creștea cu 1,20%.
Aprecierea cotației petrolului, de circa 8% pentru barilul american și Brent, nu a reușit să asigure piețele, în condițiile în care cu o zi în urmă pierduseră circa 25%.
Donald Trump vrea să implementeze rapid o serie de măsuri pentru susținerea economiei dar și pentru a-și apăra unul dintre principalele argumente de campanie în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.
Și guvernul japonez urmează să anunțe un plan de ajutor financiar.
În Europa, este foarte așteptată reacția Băncii Centrale Europene de joi, unde ar putea fi anunțat un evantai de măsuri, unele inedite, în fața amenințării pe care o reprezintă noul coronavirus pentru o economie a zonei euro deja în încetinire.

Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Mitul că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europă
INTERVIU Daniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv
The Truman Show? Un bărbat s-a încuiat într-o încăpere timp de 100 de zile și a transmis totul live / „Prețul corect” pentru care ar petrece 5 ani în izolare
Datele a peste un milion de utilizatori Clubhouse, rețeaua socială a miliardarilor, au fost publicate pe un forum de hacking