Bittnet, companie din IT, intră pe Piata Reglementată a Bursei de Valori București (BVB) la 5 ani de la listarea pe AeRO. Capitalizarea sa a crescut de 23 de ori de atunci.

Cristian Logofatu_ fondator BittnetFoto: StartupCafe

Conform unui comunicat al BVB, Bittnet este prima societate de IT care s-a listat la BVB, pe piata AeRO, în data de 15 aprilie 2015. La finalul primei ședinte de tranzacționare, Bittnet avea o capitalizare de 7,9 milioane lei (1,8 milioane euro), iar la finalul sedinței bursiere de joi, 28 mai 2020, capitalizarea bursiera a fost de 181,3 milioane lei (37,4 milioane euro).

"Pe bursă există capital privat substanțial. Doar fondurile private de pensii au active de aproximativ 14 miliarde euro, fondurile de investiții locale alte 5,2 miliarde euro. Cele 5,2 miliarde euro, cât cumulează finanțările prin acțiuni și obligațiuni din ultimii 7 ani de la BVB, și interesul în creștere pentru bursă din mediul privat, demonstrează ca piața de capital este un canal funcțional și eficient de finanțare a companiilor românești dar ți a statului”, a spus Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al BVB.