Indicele vedetă al Bursei din New York, Dow Jones Industrial Average, a depășit marți la jumătatea ședinței pragul simbolic de 30.000 de puncte, pentru prima oară, pe fondul începutului tranziției politice în Statele Unite și al evoluțiilor din criza sanitară, scrie AFP.

Wall StreetFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

În jurul orei 17,00 GMT, Dow Jones se aprecia cu 1,68% sau 497,60 puncte, la 30.088,87 puncte.

În martie, la începutul pandemiei de coronavirus în Statele Unite, care regrupează acțiunile mai multor mari companii precum Apple (+0,69%) și Boeing (+4,22%), a căzut pentru scurt timp sub 19.000 puncte, înainte de a-și reveni în lunile următoare.

La investitura lui Donald Trump în 20 ianuarie 2017, Dow Jones, creat în urmă cu aproape 125 de ani, avea valoarea de 19.827,25 puncte.

Bursa din New York a închis pe verde și luni, după anunțarea unui nou vaccin împotriva coronavirusului și a informației potrivit căreia Janet Yellen va fi numită secretar al Trezoreriei de către Joe Biden.

Tesla (+3,89%), care va intra luna următoare în indicele S&P 500, își continuă ascensiunea impresionantă.