Indicele de piață favorit al miliardarului și investitorului legendar Warren Buffett a urcat la 205%, indicând că prețul acțiunilor este cu mult supraevaluat și că o prăbușire a pieței ar putea fi după colț, scrie Markets Insider.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

„Indicele Buffett” ia capitalizarea totală de piață a tuturor acțiunilor tranzacționate pe bursă în Statele Unite și o împarte cu Produsul Intern Brut american din ultimul trimestru, oferind un indicator aproximativ cu privire la valoarea acțiunilor raportată la dimensiunea economiei.

Indicele Total de Piață Wilshire 500 a încheiat ședința de tranzacționări de miercuri cu puțin sub 46,69 de trilioane de dolari în timp ce indicii S&P 500 și Nasdaq au încheiat ziua la niveluri record.

Ultimele estimări privind PIB-ul SUA în trimestrul doi îl plasează la 22,72 de trilioane de dolari, ceea ce înseamnă că indicele Buffett a ajuns la 205%, semnificativ peste nivelul de 187% înregistrat în al doilea trimestru din 2020 când pandemia făcea ravagii și PIB-ul american era cu 15% mai scăzut.

Buffett a lăudat indicele denumit după el într-un interviu acordat revistei Fortune în 2001, spunând despre acesta că este „probabil cel mai bun indicator individual a valorilor în orice moment”.

CEO-ul Berkshire Hathaway a spus de asemenea că atunci când indicele a urcat la un nivel record în timpul bulei dot-com de la sfârșitul anilor 1990, acesta ar fi trebuit să fie „un semnal de avertisment foarte puternic” cu privire la o prăbușire iminentă.

Indicele a urcat vertiginos și în perioada de dinaintea spargerii bulei de pe piața imobiliară din Statele Unite care a declanșat criza economică mondială din 2007-2008.

De ambele dăți însă indicatorul rămăsese sub 150%.

Indicele Buffett nu este perfect

De exemplu el compară PIB-ul din trimestrul anterior cu valoarea de piață a acțiunilor din prezent. De asemenea în calcularea PIB-ului nu intră veniturile din străinătate deși valoarea acțiunilor companiilor reflectă valoarea operațiunilor lor din SUA dar și din străinătate.

Mai mult, pandemia a perturbat activitatea economică și a afectat PIB-ul începând cu primăvara trecută în timp ce planurile de relansare economică adoptate la Washington pentru susținerea companiilor au ajutat și piețele.

Prin urmare indicele Buffett ar putea fi umflat artificial și ar putea scădea pe măsură ce economia își revine și nivelul de lichidități pompat în economie este redus.

Însă indicele Buffett nu este singurul care prezice o prăbușire a piețelor.

Michael Burry, unul dintre primii americani care a avertizat cu privire la bula de pe piața imobiliară americană ce s-a spart în 2007 (și personajul principal al filmului „Big Short” - Brokerii Apocalipsei), a declarat mai devreme în cursul acestui an că piața imobiliară „dansează pe muchia unui cuțit” și că vine „mama tuturor crizelor”.

Dr. Doom, Nouriel Roubini, a lansat un avertisment identic la începutul lunii iulie.

Jeremy Grantham, un istoric al piețelor și fondator al unei companii de investiții din Boston, a tras la rândul său semnalul de alarmă cu privire la o „bulă pe deplin formată” despre care se așteaptă să se spargă spectaculos.

Uite cum a evoluat indicele Buffett de-a lungul ultimei jumătăți de secol:

Sursă: Markets Insider

Citește și: