Bursa din Marea Britanie devine rapid un parc al dinozaurilor pe scena piețelor financiare globale în condițiile în care cele din Statele Unite și China își continuă expansiunea, scrie Financial Times.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bursa londoneză nu a reușit în mare parte să ia parte la creșterea globală care a început în 2015 deși e drept că piețele financiare din Statele Unite și China se bucură de un mediu mai dinamic și expansiv, cu numeroși pionieri în industrii noi care alimentează creșterea indicilor bursieri.

Însă în pofida avantajului pe care îl au în domenii ca fintech, energii regenerabile și mobilitate, medtech, agritech și inteligența artificială, SUA în special atrage tot mai mult companii din întreaga lume, inclusiv Marea Britanie, care vor să se listeze pe bursele sale.

Companiile sunt atrase de siguranța că politicienii americani sunt de încredere când vine vorba de susținerea piețelor financiare. Însă bursele din America se laudă de asemenea cu volume de tranzacții mult mai mari și companii mult mai valoroase decât în orice altă țară.

Trebuie menționat însă că nu doar Marea Britanie rămâne în urmă.

Ce se întâmplă cu bursa din Londra (și cele din Europa)?

Toate bursele europene sunt mai mult sau mai puțin muribunde în termen relativi. Volumele zilnice de tranzacții din 2021 au atins o medie de 554 de miliarde de dolari în SUA, 174 de miliarde de dolari în China și 47 de miliarde de dolari în Europa.

Acțiunile celor mai valoroase companii din SUA au acum un volum al tranzacțiilor mai mare decât cele ale celor mai mari burse europene.

Acțiunile Apple înregistrează tranzacții zilnice de 12 miliarde de dolari și cele ale Tesla de 21 miliarde de dolari în timp ce piața bursieră Euronext asistă la un volum zilnic total de 8,1 miliarde de dolari. Bursa din Londra a ajuns la doar 7,1 miliarde de dolari.

Însă Marea Britanie are și probleme specifice când vine vorba de declinul pieței sale financiare.

Unul dintre acestea ține de fondurile de venituri, un fenomen unic pentru Regatul Unit. Ele pun accentul pe acordarea de dividende în detrimentul oricăror alt tip de câștiguri, penalizând prin urmare creșterea.

Managerii fondurilor de investiții din Marea Britanie cred că au misiunea de a proteja veniturile pensionarilor care depind de dividendele plătite de companii. Deși un obiectiv onorabil, acest lucru îi face să insiste ca firmele listate pe bursă să plătească dividende din majoritatea profitului în detrimentul unor investiții în companie.

Acest lucru descurajează investițiile de capital și plafonează creșterea și productivitatea.

City of London, faimosul district financiar al capitalei londoneze, este în pericol să devină un Jurassic Park în care managerii fondurilor de investiții își dedică timpul decupării de cupoane în loc să încurajeze creșterea și inovația, scrie Financial Times.

Citește și: