Louis Simpson, cel mai bun investitor al ​miliardarului american Warren Buffett, s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani în cursul acestui weekend, relatează Markets Insider.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Avalon / Profimedia Images

Simpson a gestionat portofoliul gigantului de asigurări Geico, o companie din conglomeratul Berkshire Hathaway fondat de Buffett, între 1979 și 2009.

Investițiile sale au avut un randament mediu de 20,3% între 1980 și 2004, peste cel de 13,5% avut de investițiile în companiile incluse în indicele S&P 500 în aceeași perioadă de timp. Mai mult, el a obținut un randament mai bun decât cel al S&P în 18 din cei 25 de ani.

Buffett nu a dezvăluit niciodată randamentele obținute mai târziu de Simpson, spunându-le investitorilor în 2010 că rezultatele obținute de acesta „le fac pe ale mele să pară proaste”.

„Investițiile corecte”, potrivit lui Warren Buffett

Buffett a lăudat abilitățile de investitor ale lui Simpson în numeroase scrisori adresate acționarilor și întâlniri avute cu aceștia, sugerând chiar că acesta ar putea fi succesorul său în fruntea Berkshire în cazul în care el și Charlie Munger, considerat mâna sa dreaptă, vor muri subit.

„Este puțin stânjenitor pentru mine, individul responsabil de investiții la Berkshire, să urmăresc performanțele lui Lou la Geico. Acestea nu sunt doar cifre extraordinare ci, la fel de important, au fost obținute în maniera corectă”, a spus Buffett despre protejatul său.

„Lou a investit consecvent în acțiuni de rând subevaluate care, individual, era puțin probabil să îi aducă o pierdere permanentă și, colectiv, erau aproape fără riscuri”, a explicat el.

Citește și: