Bursa de Valori din New York a încheiat luni o sesiune mixtă, cântărind impactul sancțiunilor financiare occidentale severe care cad asupra Rusiei, menite să ducă la încetarea focului în Ucraina, potrivit AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images
  • Dow Jones, care deschisese în scădere, a pierdut în cele din urmă doar 0,49%, încheind la 33.892,60 puncte.
  • Nasdaq, tot în roșu la deschidere, a crescut cu 0,41% la 13.751,40 puncte
  • S&P 500 a pierdut doar 0,24% coborând la 4.373,94 puncte, după ce a scăzut brusc în cursul zilei.

Sesiunea a marcat o altă lună de pierderi pentru principalii indici, după o lună grea de ianuarie.

Statele Unite au anunțat luni că paralizează activele Băncii Centrale a Rusiei, ducând la îndeplinire una dintre măsurile decise împotriva băncilor ruse în acest weekend cu Uniunea Europeană, la care se alătură Japonia și Elveția.

Primele discuții ruso-ucrainene au avut loc în Belarus, iar delegațiile s-au întors pentru „consultări în capitalele lor”.

UE și-a închis spațiul aerian pentru avioanele rusești.

"Incertitudinea este mare și rezultatul este neclar. Există o fugă către active sigure, cum ar fi trezoreria, numerarul, aurul și metalele prețioase", a comentat David Kotok, strateg șef la Cumberland Advisors.

Randamentele bonurilor de trezorerie pe 10 ani, care se mișcă invers față de prețul obligațiunilor care erau în mare căutare, au scăzut la un minim de o lună de 1,81%.

Dolarul a câștigat aproape 0,50% față de euro, până la 1,1214 dolari pentru un euro, în timp ce prețul petrolului și-a reluat ascensiunea.