Bursa de la New York a încheiat în scădere puternică luni, de teamă că inflația ar putea împinge banca centrală americană (Fed) să strângă și mai mult șuruburile, în condițiile în care la orizont se profilează o încetinire economică sau chiar o recesiune, potrivit AFP.

Wall StreetFoto: Vichaya Kiatying-Angsulee / Panthermedia / Profimedia Images

Indicele Dow Jones a pierdut 2,79%, până la 30.517,06 puncte, indicele Nasdaq, puternic ancorat din punct de vedere tehnologic, a scăzut cu 4,68%, până la 10.809,22 puncte, în timp ce indicele mai larg S&P 500 a pierdut 3,87%, până la 3.749,91 puncte.

S&P 500, considerat cel mai reprezentativ indice de pe Wall Street, a intrat într-o "bear market", ceea ce înseamnă că a pierdut peste 20% de la maximul istoric de la începutul lunii ianuarie (-22% la închiderea de luni).

Piața de la New York, care fusese deja lovită vineri, a fost zdruncinată și mai mult luni, îngrijorată în continuare de indicele prețurilor IPC, care a arătat că inflația a luat din nou viteză în luna mai în Statele Unite, în timp ce mulți se așteptau la un început de decelerare.

"Vineri a fost probabil un moment crucial pentru piețe", a comentat Angelo Kourkafas de la Edward Jones. "Teza centrală (a investitorilor) a fost infirmată", arătând că inflația nu atinsese încă vârful.

În consecință, traderii și-au revizuit proiecțiile privind politica monetară și estimează acum o probabilitate de aproape 80% ca Rezerva Federală să majoreze ratele cu cel puțin 1,75 puncte procentuale până la sfârșitul lunii septembrie, adică două majorări de jumătate de punct și o majorare de 0,75 puncte.

O astfel de majorare bruscă ar fi prima din 1994 încoace.