Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Lichiditatea bursei a urcat cu peste 200% fata de ziua anterioara

de Dragos Comache     HotNews.ro
Miercuri, 12 martie 2008, 19:51 Economie | Burse


Bursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de miercuri in crestere, in vreme ce lichiditatea a urcat de peste doua ori comparativ cu ziua anterioara. Valoarea tranzactiilor incheiate a fost de 55,19 milioane de lei, echivalentul a 14,99 milioane de euro, cu 265,73%.

Astfel, indicele general al bursei, BET-C s-a apreciat cu 1,37%, pana la nivelul de 5.221,00 puncte, iar BET, indicele celor mai lichide zece titluri listate, a inregistrat un avans de 1,50%, la 7.413,36 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a consemnat cel mai mic avans, de 0,99%, atingand 59.632,97 puncte.

Volatilitate ridicata la Bursa de la Sibiu

Pe piata de la Sibiu, sesiunea de miercuri a fost caracterizata de o volatilitate mult ridicata fata de sedintele anterioare, reflectata de volumul transferurilor. Au fost incheiate aproape 2400 de tranzactii totalizand 14.390 contracte cu o valoare echivalenta a 43,4 milioane lei.
 
Segmentul SIF nu a fost detronat nici de aceasta data din topul preferintelor, impunandu-se derivatele avand ca suport activ actiunile SIF 2 (DESIF 2) cu 8688 contracte. Dintre acestea peste 7500 s-au indreptat catre scadenta martie pentru care DESIF 2 au fost cotate la 2,7571 lei, in scadere cu 0,29 bani. Chiar daca scadenta scurta este inca favorita investitorilor, s-a putut observa cresterea interesului pentru scadenta iunie care a beneficiat de aproape 1100 contracte DESIF 2 incheiate la preturi intre 2,9126 si 3 lei pe actiune.

La inchidere o actiune DESIF 2 a fost evaluata la 2,916 lei, in scadere cu 2,4 bani. Pentru septembrie si decembrie DESIF 2 s-au depreciat cu 3 bani, valorand 3,05 si 3,15 lei pe actiune.

Derivatele avand ca suport activ actiunile SIF 5 (DESIF 5) au atras 5442 contracte, si au ocupat locul secund in top. Pentru finalul lunii au fost incheiate 4031 contracte DESIF 5 inchizand in stationare la 3,33 lei. Cresterea intensitatii pe scadenta din vara este vizibila si pe DESIF 5 prin cele 1229 contracte incheiate la preturi cuprinse intre 3,5001 si 3,599 lei. La inchidere DESIF 5 iunie valorau 3,5099 lei, in scadere cu 1,01 bani.

Locul trei a revenit derivatelor RON/EURO cu un total de 74 contracte, majoritatea pe scadenta septembrie unde s-a simtit din nou prezenta market maker-ului. Pentru septembrie euro a fost cotat la 3,78 lei, depreciindu-se usor cu 0,01 bani. Pentru martie moneda unica a crescut cu 0,29 bani fiind evaluata la 3,7031 lei iar pentru iunie cu 1,33 bani, ajungand la 3,7533 lei.

In aria derivatelor valutare s-a remarcat si tranzactionarea raportului leu/dolar, moneda americana valorand pentru martie 2,4341 lei. 

In sectorul bancar derivatele Erste au fost cotate la 143,1 lei pentru martie, apreciindu-se cu 20 bani.

Pe piata aurului, uncia a fost cotata pentru finalul lunii la 971,5 dolari, in urcare cu 7,5 unitati.  








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















205 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by