Franklin Templeton International Services, administrator al Fondului Proprietatea, recomandă acționarilor să voteze pentru o listare duală și să se uite cu atenție pe propunerea Ministerului Finanțelor de pe ordinea de zi.

Sediul HidroelectricaFoto: AGERPRES

Reamintim că Fondul Proprietatea vrea să vândă până la 19,94% din acțiunile pe care le deține la Hidroelectrica.

Într-un document publicat pe site-ul Bursei de Valori București, se recomandă “aprobarea vânzării acțiunilor deținute de Societate în capitalul social al Hidroelectrica, reprezentând până la 19,94% din totalul acțiunilor emise de Hidroelectrica, după cum urmează:

  • în cadrul unei oferte publice secundare având drept obiect acțiuni ale Hidroelectrica, urmată de admiterea la tranzacționare a acțiunilor Hidroelectrica pe una sau mai multe piețe reglementate și/ sau echivalente și/sau orice alt loc de tranzacționare din România și/sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene și/sau dintr-un stat terț
  • în orice alt mod decis de către Administratorul Unic”.

Administratorul recomandă votul „pentru”, dat fiind că acesta oferă o mai mare flexibilitate în ceea ce privește structura vânzării în scopul maximizării valorii pentru Fond și, implicit, pentru toți acționarii.

Pe ordinea de zi se mai află un punct, introdus la solicitarea Ministerului Finanțelor care deține 5% din Fondul Proprietatea. Este vorba despre cererea prin care spune că dorește dividend special la 3 luni de la încasarea sumei.

Administratorul Fondului se abține să facă o recomandare de vot cu privire la acest punct.

Totuși, face următoarele precizări: vă rugăm să rețineți că există limitari legale și practice privind implementarea acestuia și, în consecință, orice distribuiri de fonduri în urma vânzării cu succes a acțiunilor Hidroelectrica va trebui să facă obiectul unei aprobări separate a acționarilor. Unele dintre astfel de limitări legale și practice:

  • Conform legii, dividendele trebuie platite numai din profituri determinate conform prevederilor legale si, desi veniturile unei vanzari pot contribui la crearea unor astfel de profituri, cele doua notiuni nu se suprapun. In plus, Administratorul Fondului va trebui sa analizeze cu atentie sursele de capitaluri proprii disponibile pentru a face distribuiri catre actionari (independent de veniturile colectate dintr-o astfel de vanzare);
  • Orice venituri rezultate din vanzare vor trebui utilizate si pentru acoperirea costurilor de tranzactie si pentru acoperirea activitatilor si angajamentelor operationale ale Fondului in viitorul previzibil, astfel incat nu toate veniturile dintr-o astfel de vanzare ar putea fi utilizate in legatura cu orice dividend.

AGEA și AGOA vor alea loc pe 15 noiembrie.