Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat in sedinta de marti, dupa scaderile importante din ziua anterioara. Lichiditatea din piata principala a scazut cu 25,6%, pana la 31,26 milioane de lei, echivalentul a 8,35 milioane de euro.

Indicele general al bursei, BET-C a castigat 1,32% in sedinta de marti, pana la nivelul de 5.157,71 puncte, iar BET, indicele celor mai lichide zece titluri listate, s-a apreciat cu 1,91%, pana la 7.344,65 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat cea mai mica crestere, de 0,44%, ajungand la nivelul de 56.517,42 puncte.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Petrom, cu un rulaj de 3,73 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Oltenia si SIF Moldova care au avut un rulaj de 3,56 milioane de lei, respectiv 3,27 milioane de lei. Banca Transilvania s-a clasat pe locul patru in topul lichiditatii, cu 3,21 milioane de lei, iar BRD - Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 3,16 milioane de lei, a ocupat locul cinci.

Cele mai mari scaderi ale preturilor au fost inregistrate de titlurile Grupului Industrial Electrocontact (-13,86%), Banca Comerciala Carpatica (-4,69%) si Carbochim (-4,11%), in vreme ce actiunile Amonil (4,60%), Antibiotice (4,05%) si Petrom (3,86%) au inregistrat cele mai mari cresteri de pret.

Sesiune verde si pe piata de la Sibiu

Pe piaţa Sibex, in şedinţa de marţi s-au încheiat 11.446 contracte cu o valoare de 32,6 milioane de lei. Lichiditatea a atins astfel un nivel bun în condiţiile în care volatilitatea cotaţiilor a fost una de nivel mediu. De remarcat a fost faptul că participanţii în piaţa derivatelor au deschis noi poziţii futures, la închidere totalul general ajungând la 66.622, cu circa 2.500 noi deschideri peste cel de luni, majoritatea îndreptate către scadenţa iunie, existând tendinţa de mutare a strategiilor pe acest orizont din ce în ce mai tranzacţionat de la o zi la alta.

În ceea ce priveşte direcţia preţurilor, sesiunea a deschis pe verde. Deşi spre jumătatea şedinţei preţurile au revenit pe scădere pe unele produse şi scadenţe, cotaţiile s-au reîntors în partea a doua a orarului pe plus astfel că la închidere imaginea de ansamblu a fost una pozitivă pentru derivatele pe acţiuni.

În schimb, pentru derivatele valutare pe cursul leu/euro s-a detaşat evoluţia descendentă a monedei unice care, în ton cu evoluţia din piaţa bancară, s-a depreciat şi pe bursa sibiană unde a fost cotată pentru martie la 3,7351 lei, în scădere cu 1,46 bani. Pentru scadenţa iunie euro a fost cotat la 3,7931 lei, în scădere cu 2,19 bani iar pentru septembrie la 3,8151 lei, în minus cu 2,49 bani. Pe segmentul derivatelor ce au ca activ suport aurul contractele SIBGOLD au fost încheiate pentru martie anul curent la un preţ de 1005 dolari pe o uncie, în scădere cu 20 dolari.

În zona derivatelor pe acţiuni cele mai lichide produse au provenit din nou din sectorul financiar. Pe derivatele avand ca suport actiunile SIF 5 (DESIF 5) s-au incheiat 6.417 contracte dintre care 4265 pe scadenţa martie şi 2094 pentru iunie diferenţa până la totalul menţionat îndreptându-se către termenele septembrie şi decembrie.

Pentru martie derivatele avand ca suport actiunile SIF 2 (DESIF 2) au fost cotate la 2,648 lei pe acţiune, în creştere cu 4,8 bani iar pentru iunie la 2,7495 lei pe acţiune, în urcare cu 2,95 bani. DESIF 5 au atras 4743 contracte. Cele 2519 contracte DESIF 5 martie a fost încheiate la preţuri între 3,105 şi 3,18 lei pe acţiune, cotaţia fixându-se la 3,1599 lei, în creştere cu 2,1 bani. Pentru iunie DESIF 5 au beneficiat de 1990 contracte, preţul de cotare oprindu-se la de 3,2899 lei.

Derivatele Petrom (DESNP) au avut o lichiditate ridicata, fiind atrase 141 contracte, majoritatea pentru scadenţa de la finalul lunii, pentru care o acţiune Petrom a fost estimată la 0,43 lei, în creştere cu doi bani.