Piața bursieră americană s-a întors cu fundul în sus la începutul lui 2023, investitorii mizând din nou pe acțiuni ale companiilor care au înregistrat prăbușiri spectaculoase anul trecut, relatează Markets Insider.

Bursa de valori de la New YorkFoto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia

Unii dintre cei mai mari perdanți din 2022, precum bitcoin, producătorii de mașini electrice și companiile în general neprofitabile sau cu probleme au avut parte de o creștere spectaculoasă în primele 6 săptămâni ale lui 2023.

Prețul bitcoin a crescut cu 51% de la începutul anului, în timp ce cel al acțiunilor Tesla cu 72% în același interval de timp.

Popularitatea de care s-a bucurat chatbot-ul ChatGPT în ultimele luni i-a făcut de asemenea pe investitori să se orienteze spre companii care au chiar și o legătură vagă cu domeniul inteligenței artificiale.

Prețul acțiunilor a două astfel de companii, BigBear.ai și Soundhound, a crescut cu 491%, respectiv 107%, deși este vorba de două firme mici care înregistrează pierderi.

În pofida riscurilor mari și a modelului de afaceri neprofitabil, până și așa-numitele „meme stocks” au revenit, prețul acțiunilor GameStop crescând cu 16% și cel al lanțului de cinematografe AMC cu 30%.

Lăcomie „excesivă” pe bursa americană?

Acest tip de comportament al investitorilor este mai degrabă așteptat când dobânzile de referință ale băncii centrale sunt mai aproape de 0%, decât 5% cât este acum nivelul stabilit de Fed, banca centrală de la Washington.

Marko Kolanovic, un analist de la JPMorgan Chase, afirmă că volumele tranzacționate de investitorii individuali, cei care s-au aflat în spatele maniei GameStop, se apropie de un nivel record, ajungând la 1,5 miliarde de dolari zilnic.

Acesta a avertizat însă într-un raport recent că „există o zicală veche, 'Nu te lupta cu Fed', dar acest tip de comportament nu este doar combativ ci și provocator la adresa Fed”.

Săptămâna trecută mai mulți oficiali ai băncii centrale a SUA au semnalat că va fi probabil nevoie de noi majorări ale dobânzilor de referință în contextul în care inflația este cu mult deasupra pragului-țintă de 2%.

Katie Stockton, fondatoarea companiei de analiză și cercetări Fairlead Strategiei, a declarat la rândul ei pentru CNBC săptămâna trecută că investitorii au devenit „excesiv de lacomi”, dând exemplu în acest sens creșterea recentă a prețului bitcoin, care este tranzacționat la aproape maximul ultimelor 6 luni.

„Acest simțământ de lăcomie duce la o situație fragilă”, a avertizat ea.