Investitorul legendar Warren Buffett a căzut până pe poziția a zecea în clasamentul celor mai bogați oameni din lume, chiar dacă s-a îmbogățit în 2023, în condițiile în care sectorul tech a fost din nou vedeta bursei americane în anul pe cale să se încheie, relatează Markets Insider.

Warren BuffettFoto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

La începutul acestui an Buffett avea o avere mai mare chiar și decât a lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume timp de ani de zile, și a fost pe punctul de a-l depăși inclusiv pe Bill Gates, însă acum a căzut de pe poziția a cincea până pe a zecea în clasamentul miliardarilor lumii, potrivit datelor Bloomberg.

Însă situația nu are nicio legătură cu randamentul acțiunilor companiei sale de investiții Berkshire Hathaway sau a unor decizii mai puțin inspirate luate de Buffett. De fapt, acțiunile Berkshire s-au apreciat cu 16% în 2023 iar averea personală a lui Buffett a crescut cu 10 miliarde de dolari, până la 120 de miliarde. 99% din averea lui Buffett este dată de acțiunile pe care le deține în compania sa de investiții.

Buffett s-ar fi îmbogățit și mai mult în 2023, însă a donat aproape 6 miliarde de dolari unor cauze caritabile.

2023 a fost un nou an fabulos pentru companiile tech din Statele Unite

Coborârea lui Buffett în clasamentul miliardarilor planetei se datorează însă în cea mai mare parte randamentului mult mai bun al acțiunilor companiilor tech pe bursa americană comparativ cu compania sa de investiții.

După o prăbușire spectaculoasă anul trecut, Tesla a avut un nou an puternic în 2023, chiar dacă este pe cale să își piardă poziția de producător auto cu cele mai mari vânzări de mașini electrice la nivel mondial. Elon Musk a cules din nou roadele faptului că a militat timp de ani de zile ca Tesla să fie considerată o companie „tech”, nu un producător auto tradițional.

Chiar dacă explicațiile sale nu i-au convins pe toți investitorii, prețul acțiunilor Tesla a crescut cu peste 100% anul acesta, ceea ce a dus la creșterea averii personale a lui Musk cu 98 de miliarde de dolari în 2023.

Prețul acțiunilor Amazon s-a apreciat la rândul său cu 83%, Jeff Bezos contabilizând astfel o creștere a averii sale cu 71 de miliarde de dolari. Microsoft a avut de asemenea un an de excepție, prețul acțiunilor sale crescând pe bursă cu 56%.

Acest lucru le-a adus lui Bill Gates și Steve Ballmer, fostul său asistent și apoi CEO al Microsoft, câștiguri pe bursa de la New York de 31 de miliarde, respectiv 45 de miliarde de dolari.

Averile lui Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Meta, Larry Page și Sergey Brin, cofondatorii Alphabet (compania-mamă a Google) și Larry Ellison, cofondatorul Oracle, au crescut și ele mai mult anul acesta decât cea a lui Buffett.

Clasamentul primilor 10 cei mai bogați oameni din lume este practic dominat de antreprenori sau directori (în cazul lui Ballmer) care au fondat sau condus companii tech din Statele Unite.

Singurele două excepții sunt Buffett și Bernard Arnault, fondatorul și conducătorul conglomeratului de produse de lux LVMH.

Cum arată clasamentul celor mai bogați oameni din lume la finalul lui 2023

1. Elon Musk (cu o avere estimată de Bloomberg la 235 de miliarde de dolari)

2. Bernard Arnault (179 miliarde de dolari)

3. Jeff Bezos (178 miliarde de dolari)

4. Bill Gates (140 de miliarde de dolari)

5. Steve Ballmer (130 de miliarde de dolari)

6. Mark Zuckerberg (128 de miliarde de dolari)

7. Larry Page (128 de miliarde de dolari)

8. Larry Ellison (124 de miliarde de dolari)

9. Sergey Brin (121 de miliarde de dolari)

10. Warren Buffett (120 de miliarde de dolari)