Angajatorii americani au continuat disponibilizarile pentru a treia luna consecutiv, in martie, numarul locurilor de munca scazand cu 80.000 (n.r. in toate domeniile, mai putin agricultura). Aceasta este cea mai ridicata rata lunara a somajului cu care s-a confruntat economia in ultimii 5 ani, arata datele furnizate de guvern vineri, citate de agentia Reuters.

Departamentul Muncii a facut un calcul al ratei somajului din primele doua luni ale anului si a ajuns la concluzia ca numarul locurilor de munca a scazut cu 152.000, fata de 85.000 cat se estimase anterior. Rata somajului in martie a sarit la 5.1 procente, fata de 4.8 in februarie, cea mai ridicata valoare din ultimii 2 ani, informeaza Reuters.

Liviu Moldovan, trader pe bursele straine, a declarat pentru HotNews.ro ca economistii au anticipat pierderea a doar 50.000 de locuri de munca si cresterea ratei somajului pana in pragul de 5% , iar noile rezultate vor afecta activitatea bursei. “Raportul pe luna martie este mai pesimist decat se asteptau specialistii si ma astept la o reactie negativa a burselor”, a afirmat Moldovan.

Numarul disponibilizarilor a crescut ingrijorator in ultimile luni, cele mai mari pierderi fiind inregistrate in domeniul constructiilor.

UPDATE: Bursa din New York a inchis sedinta de vineri fara schimbari spectaculoase fata de ziua precedenta, temerile privind noi pierderi in sistemul bancar si anuntul privind scaderea record de pe piata muncii compensand cresterile anterioare.

Indicele Dow Jones a scazut vineri cu 16,61 puncte (0,13%), in timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 1,09 puncte (0,08%), in timp ce Nasdaq a inregistrat o crestere de 7,68 puncte (0,32%).

Reuters noteaza totusi ca, saptamana aceasta, piata a fost in crestere: 3,2% pentru Dow Jones, 4,2% pentru S&P 500 si 4,9% pentru Nasdaq - cea mai mare crestere saptamanala inregistrata de Nasdaq din august 2006.