Omul de afaceri Catalin Chelu a fost numit miercuri in functiile de presedinte si director general al SIF Moldova, dupa demisia lui Sorin Turtoescu din cele doua functii, din motive de sanatate, se arata intr-un comunicat al societatii de investitii financiare remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Turtoescu ramane insa administrator al SIF Moldova si va avea si functia de consilier al Comitetului de Directie.

Din Comitetul de Directie al companiei fac parte directorul general - Catalin Chelu, directorul general adjunct - Costel Ceocea si Alexandru Matei, director in Comitetul de Directie.

SIF Moldova are un capital social de 51,9 milioane de lei, divizat in 519.089 actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. La finele primului semestru al acestui an, compania detinea active in valoare de 1,55 miliarde de lei.