Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis sedinta de tranzactionare de miercuri in scadere dupa trei zile consecutive de crestere, pe fondul scaderii cu 4,51% a titlurilor Petrom. Indicele companiilor energetice au consemnat cele mai mari pierderi, in vreme ce BET-FI a inregistrat cea mai mica depreciere.

Piata a debutat cu preturi peste cele din ziua anterioara, avand insa o tendinta de scadere, pentru ca in jurul orei 14:00 nivelul cotatiilor sa scada sub cel de la inchiderea sedintei de marti. Preturile au continuat sa scasa si dupa acest moment, piata inchizand pe minus.

Indicele compozit al Bursei, BET-C, a pierdut 0,70%, pana la 4.481,53 puncte, iar BET, indicele care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a scazut cu 1,11%, la 6.094,89 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a coborat cu 0,50%, ajungand la 35.270,40 puncte.

BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 1,00%, la 634,70 puncte, iar valoarea indicelui BET-NG, care reflecta evolutia a zece companii energetice listate la Bursa, a consemnat cea mai importanta pierdere, de 1,88%, pana la 828,11 puncte.

Titlurile Petrom, care au scazut cu 4,51% dupa anuntarea rezultatelor financiare, detine o pondere de 20,83% in componenta indicelui BET si 20,94% in cadrul indicelui compozit BET-C. Totodata, ponderea actiunilor Petrom in calculul indicilor BET-XT si BET-NG este de 17,32%, respectiv 29,32%.

Lichiditatea pietei reglementate a urcat cu aproape 14,5%, pana la 17,23 milioane de lei, echivalentul a 4,95 milioane de euro. SIF Transilvania s-a situat miercuri pe primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 2,21 milioane de lei, urmata de Petrom si BRD - Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 1,97 milioane de lei, respectiv 1,75 milioane de lei. Actiunile Bancii Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,35 milioane de lei, iar SIF Oltenia ocupa locul cinci, cu 1,32 milioane de lei.

Cele mai mari cresteri ale preturilor le-au inregistrat titlurile Electroputere (14,29%), Comelf (10,19%) si VAE Apcarom (8,80%), in vreme ce in topul pierderilor se afla actiunile TMK Artrom (-13,66%), Armatura (-6,58%) si Transilvania Constructii (-5,81%).

Pe piata derivatelor au fost incheiate 19 contracte avand ca activ suport titlurile SIF Oltenia cu scadenta pe luna septembrie la un pret mediu de doi lei, cu o valoare totala de 19.334 lei.