Ultima zi de tranzactionare a saptamanii a fost una de consolidare a cresterilor anterioare, indicii Bursei de Valori Bucuresti inregistrand variatii nesemnificative. Astfel, indicele BET s-a apreciat cu 0,26%, pana la valoarea de 6.337,67 puncte, in timp ce indicele BET-FI a scazut cu 0,26%, la valoarea de 35.852,30 puncte. De asemenea, indicele sectorului energetic, BET-NG, s-a depreciat cu 0,22%, ajungand la valoarea de 851,22 puncte.

Lichiditatea Bursei de Valori Bucuresti a fost in sesiunea de azi de aproximativ 25,1 milioane lei, titlurile SIF Transilvania si Banca Transilvania fiind lidere in topul lichiditatii, cu valori de peste 3 milioane lei.

Aceasta a fost insa una dintre cele mai slabe saptamani din punct de vedere al lichiditatii, in special in primele trei zile, cand media zilnica a fost de aproximativ 15 milioane lei. Nici titlurile de stat care au intrat luni la tranzactionare nu au reusit sa impulsioneze activitatea din piata, tranzactiile efectuate pe acest segment al BVB avand o valoare foarte scazuta.

Pentru saptamana viitoare ne putem astepta la o continuare a reboundului din piata, insa cu o valoare a lichiditatii la acest nivel, cresterile nu vor fi sustenabile.