Criza de la AIG ia amploare dupa ce ratingul companiei a fost coborat de cele mai mari agentii de evaluare din lume
Decizia survine pe fondul crizei financiare in care se afla asiguratorul american, aflat intr-o cursa contra cronometru pentru a face rost de lichiditati in conditiile in care este obligata sa plateasca miliarde de dolari pentru a-si onora angajamentele.
Rand pe rand, cele trei principale agentii de evaluare din lume, si-au dat verdictul in aceasta dimineata (luni seara in SUA). Astfel, Moody's a redus ratingul AIG la “A2” de la “Aa3”. Standard&Poor's a coborat ratingul companiei la “A-“ de la “AA-“, in timp ce Fitch a redus ratingul AIG la “A”, de la “AA-“, potrivit Reuters.
Cei trei evaluatori si-au explicat deciziile prin agravarea pietei imobiliare fata de care asiguratorul american este foarte expus, si prin caderea dramatica a actiunilor AIG la bursa, cu 55,6% luni.
Anunturile celor trei agentii de evaluare au fost facute dupa ce autoritatile din New York au declarat ca i se va permite companiei de asigurari sa aiba acces la finantari de 20 de miliarde de dolari, scrie AFP.
Intelegerea intre guvernatorul David Peterson si AIG are ca scop salvarea celor aproape 15.000 de locuri de munca pe care asiguratorul le are in New York.
AIG a fost mult timp liderul mondial al asigurarilor, insa in ultimele noua luni a raportat pierderi de 18 miliarde de dolari din cauza crizei creditelor ipotecare. Grupul a solicitat Federal Reserve o finantare pe termen scurt de 40 de miliarde de dolari pentru majorarea capitalului. De asemenea, JPMorgan si Goldman Sachs ar putea acorda AIG un credit sindicalizat de 70 de miliarde de dolari pentru a face fata revizuirii negative a ratingului.
In Romania, filialele grupului nu au deocamdata probleme. Arbitrul asigurarilor din Romania (CSA) a anuntat, luni, ca indicatorii de solvabilitate si lichiditate ai asiguratorilor AIG Life Asigurari Romania si Societatea de Asigurari AIG Romania respecta cerintele prevazute de reglementarile prudentiale in vigoare, conform situatiilor semestriale transmise comisiei, informeaza NewsIn.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
Cum schimba ele dragele de ele ratingul dupa ce toata lumea afla de situatia companiilor cotate...
Mai lipseste sa anunte ca si maine Soarele va rasari, Pamantul, dupa toate probabilitatile (sic) e... "rotund" si ca multe pasari zboara.
Ce rost are o agnetie de-asta daca falimentara LB avea super rating la inceputul anului ...iar acum dupa ce a dat faliment...surpriza mare: ratingul a scazut fff mult...
Efectul short e mult supraestimat fiindca pentru orice short trebuie sa fie un long. De asemenea daca incerci sa faci short si nu iti iese, pierderile sunt destul de mari. De asemenea mecanismul de short furnizeaza lichiditate pe piata oferind posibilitate de a face bani si pe scadere si ajuta sa se gaseasca mai repede pretul corect, adica dincolo de care nu mai poti face short. Daca pretul scade la infinit (e o metafora), indica de fapt increderea pe care investitorii cu bani o au in firma respectiva.
Cel care face short trebuie sa vanda, ca sa vanda el trebuie sa gaseasca un pret la care cineva vrea sa cumpere. Incearca sa faci tu short pe IBM sau Microsoft sa vedem daca iti iese.
Domnilor, lucrurile in economie se misca mai repede decat considerati Dvs, adica o data la 6 luni !
In fond, orice institutie e formata din oameni, iar cu ceea ce a produs invatamantul romanesc in ultimii 14 ani, nu cred ca ne putem mandri.
Sigur ca sunt si oameni competneti, dar sunt asa pentru ca s-au descurcat singuri, nu pentru ca invatamentul organizat le-ar fi fost de vreun folos.
In conditiile astea, ce competenta poate avea CSA? Ca iniante de 89 nu prea se invata in domeniul respectiv, iar dupa 89 pe studenti i-au invatat profesorii de dinante de 89...
Asa ca sunt de acord cu gogu.
Sa nu uitam ca anul acesta ratingul de tara al Romaniei a fost scazut de doua ori.
Mie personal mi se pare ca aceste companii de rating nu fac altceva decat sa manipuleze piata in directia pe care le-o cer cei care platesc cel mai mult si au interesele cele mai mari.
Sa nu uitam ca atunci cand preturile scad si actiunile se tranzactioneaza, nu exista doar vanzatori ci si cumparatori.
Odata ce se va sfarsi aceasta "criza" financiara, vom vedea cine si-a sporit averile si deci cine a avut interese in aceasta criza.
CSA se spala pe maini spunand ca se bazeaza pe raportarile comaniei de acum 3 luni.
Adica, in caz de faliment, vor spune, bai prostilor, noi am zis ca pacientul era viu acum 4 luni, de unde sa stim ca apoi a intrat la reanimare si 'traia' doar cu ajutorul aparatelor?!
Ce salarii/specializare or avea acesti dobitoci?!
Pai ptr. un asemenea comunicat era suficient sa comparam noi, cei de pe strada, indicatorii counicati de AIG cu normele legale.
Tariceanu alt dobitoc, cica Romania nu este expusa problemelor financiare din SUA. Ca sa vezi, noi traim pe alta planeta, in alt sistem solar...
Avem doar o mica problema cu BVB: a scazut vreo 70% in ultimul an. In rest pacientul pare sa fie viu...