Scutirea la plata a impozitului pe castigurile obtinute de investitorii locali si straini pe Bursa va avea anul viitor un impact asupra bugetului general de 68 de milioane de lei, estimeaza Ministerul Economiei si Finantelor, citat de Mediafax. Estimarile sunt incluse in nota de fundamentare a unui proiect de modificare a Codului Fiscal.

Suspendarea impozitului pe profitul obtinut de persoanele juridice romane din tranzactionarea pe piata autorizata si supravegheata de Comisia Nationala de Valori Mobiliare va reduce incasarile din impozitul pe profit pentru anul viitor cu 31 milioane lei, iar in cazul investitorilor straini scutirea la plata va diminua veniturile bugetare cu 37 milioane de lei.

Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a anuntat la 24 septembrie ca anul viitor castigurile realizate din investitiile bursiere nu vor fi impozitate.

Totodata, investitorii au posibilitatea sa reporteze in 2010 pierderile consemnate in 2009, cu scopul reducerii valorii impozitului pe profit.

Reportarea pierderilor se va aplica incepand din acest an, pierderile din 2008 fiind reportate pentru 2009, iar cele din 2009 pentru 2010.

Masurile au ca obiectiv sprijinirea pietei de capital, prin incurajarea investitorilor romani si straini sa participe la tranzactiile de la Bursa de Valori Bucuresti intr-o perioada in care evolutia acesteia este afectata de criza financiara de pe pietele internationale.