Bursele europene si americane si-au marit avansul la finele sedintei de tranzactionare de luni, dupa ce seful Fed, Ben Barnanke, a declarat in Congresul SUA ca un nou program de stimulare fiscala ar putea fi benefic pentru revigorarea ecomoniei Statelor Unite. De asemenea, bursele asiatice au urcat luni, in asteptarea rezultatelor financiare trimestriale ale unor mari companii americane si europene.

  • Bursa de la Londra a urcat cu 5,41%.
  • La Bursa de la Paris, indicele CAC a castigat 3,56%.
  • Indicele Ibex-35 al Bursei de la Madrid a crescut cu 2,99%.
  • Indicele Dax al Bursei de la Frankfurt s-a apreciat cu 1,12%.
  • Bursa de la Milano a crescut 2,75%.
  • Bursa de la Amsterdam a pierdut 6,80%.

Bursa din Tokyo a incheiat sedinta de tranzactionare de luni in crestere puternica, cu 3,59%. Indicele Nikkei a castigat 311,77 puncte, ajungand la 9.005,59 puncte. La Hong Kong, indicele Hang Seng a urcat cu 5,28%. Investitorii au reactionat pozitiv la informatiile aparute in presa potrivit carora gigantul Panasonic precum si marile companii siderurgice Nippon Steel si JFE Holdings, vor anunta rezultate financiare trimestriale mai bune decat era de asteptat, scrie AFP.

Castiguri si pe Wall Street

Bursa de pe Wall Street a inregistrat aprecieri importante luni, dupa ce autoritatile au anuntat un nou program de stimulare fiscala pentru revigorarea economiei Statelor Unite.

Indicele Dow Jones Industrial a castigat 413.21 de puncte, sau 4.67%, pentru a atinge valoarea de 9265.43 de puncte. In acelasi timp, indicele S&P 500 a castigat 44.85 puncte, pentru a inchide ziua la 985.40 de puncte, in timp ce Nasdaq Composite s-a apreciat 58.74 de puncte, pana la valoarea de 1770.03 de puncte.

Castigurile inregistrate de bursa americana au venit in contextul in care Ben Bernanke, presedintele Federal Reserve, a anuntat un nou program de stimulare fiscala pentru revigorarea economiei Statelor Unite. Precedentul plan prevede injectii de 700 de miliarde de dolari in sistemul financiar din SUA.

Bernanke le-a spus membrilor Congresului ca planul ar trebui sa includa masuri care sa imbunatateasca accesul la credite, insa nu a specificat ce forma vor avea noile masuri.

Seful Fed precizat ca exista semne ca masurile luate pana in prezent pentru a debloca piata creditelor au fost de ajutor, insa este prea devreme sa se poata contabiliza efectele ecestor masuri.