Joi: Bursele asiatice au deschis in crestere, urmand tendinta de pe Wall Street. Pretul petrolului, in scadere

de Sorana Mihailescu     HotNews.ro
Joi, 29 ianuarie 2009, 6:47 Economie | Burse


Bursele din Asia au deschis sedinta de joi in crestere, dupa ce bursa de pe Wall Street a inchis pe verde. Bursa japoneza a deschis sedinta de joi in crestere cu 1,17%, in conditiile aprecierii yenului in fata dolarului american si a monedei unice europene. Indicele Nikkei a castigat  94,87 puncte (+1,17%) atingand nivelul de 8.201,16 puncte.

Si Bursa din Hong Kong a deschis sedinta de joi in crestere cu 7,1%, dupa ce a fost inchisa trei zile datorita sarbatoririi Anului Nou chinezesc - relateaza France Presse. Astfel, indicele Hang Seng a castigat  898,43 puncte, atingand nivelul de 13.477,03 puncte.

Bursa de pe Wall Street a terminat sedinta de miercuri in urcare, investitorii reactionand pozitiv la planurile Administratiei de a sprijini inca o data fragilul sector financiar, transmite FoxBusiness.

Dow Jones Industrial a castigat 200,72 puncte, sau 2,46%, pentru a inchide sedinta la 8.375,45 puncte. Indicele S&P 500 s-a apreciat cu 28,38 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a castigat 53,44 puncte, pana la valoarea de 1.558,34 puncte.

Investitorii au fost influentati de decizia Federal Reserve de a mentine dobanda de politica monetara la o valoare minima permitand indicilor sa ramana pe verde in ciuda unor rapoarte economice negative anuntate de Boeing si AT&T.

Scade pretul petrolului

Pretul petrolului era in scadere, joi, pe bursele asiatice dupa publicarea raportului saptamanal al Departamentului american al Energiei care anunta o crestere a stocurilor de titei.

Astfel, in tranzactiile de dimineata, pretul petrolului "light sweet crude", cu livrare in luna martie, a scazut cu 16 centi, atingand valoarea de 42 de dolari. Si pretul petrolului Brent, din Marea Nordului, a pierdut 25 de centi, atingand valoarea de 44,65 dolari - relateaza France Presse.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















437 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by