Cele mai importante burse din Asia au inchis in scadere, miercuri, investitorii fiind sceptici fata de planul anuntat, marti seara, de Trezoreria americana pentru salvarea bancilor. Investitorii au preferat sa cumpere aur in cantitati record, decat sa investeasca la bursa americana care a cazut marti seara cu peste 4%.

Indicele MSCI Asia Pacific a coborat, miercuri, 2,4 procente, in scadere pentru a doua zi consecutiv.

Bursa din Japonia a fost inchisa cu ocazia unei sarbatori nationale.

Indicele KOSPI al bursei din Coreea de Sud a scazut 1,7%, cele mai grele pierderi suferindu-le Shinhan Bank si Woori Bank, scrie Reuters.

Indicele bursei din Hong Kong, Hang Seng, a coborat cu 3,25%, avand cel mai mare declin din regiune dupa ce crescuse puternic in ultimele cinci zile.